Amenințări FĂRĂ PRECEDENT în Caucaz după ce al doilea cel mai mare oraș azer a fost bombardat
Se intensifică disputa în zona Munților Caucaz. Azerbaidjan și Armenia sunt tot mai aproape de o confruntare directă.
Luptele dintre Armenia și Azerbaidjan pentru regiunea disputată din Nagorno-Karabakh s-au intensificat dramatic după ce Baku a acuzat forțele armene bombardarea cu rachete a orașului Ganja, care se află în afara teritoriului disputat. Cel puțin un civil a fost ucis și alți 4 răniți în atacul de duminică asupra orașului Ganja, al doilea ca mărime din Azerbaidjan, aflat la 100 km. nord de capitala regiunii Nagorno-Karabakh, Stepanakert.
Armenia acuză Azerbaidjanul de uciderea civililor
Între același timp, Armenia precizează că Stepanakert, orașul atacat vineri, a fost lovit din nou duminică de forțele azere. Au fost rapoarte despre morți și răniți civili atât în capitala regiunii, cât și în orașul istoric Susha, ministerul de externe al Armeniei acuzând forțele azere de „țintirea deliberată a populației civile”.
„Nagorno-Karabakh este teritoriul nostru“
Într-un interviu televizat, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a stabilit condiții pentru întreruperea luptelor care ar fi imposibil de acceptat de Armenia. El a spus că „Nagorno-Karabah este teritoriul nostru” și că forțele armene „trebuie să părăsească teritoriile noastre, nu la nivel declarativ, ci faptic”, să ofere un calendar pentru o retragere completă și să recunoască integritatea teritorială a Azerbaidjanului.
Amenințări fără precedent
Duminică, un înalt oficial azer a spus că orașul industrial Mingachevir a fost atacat. „Mingachevir găzduiește un rezervor de apă și o centrală electrică strategică. Este expresia barbară a disperării ”, a scris acesta pe Twitter. Armenia a negat că ar fi îndreptat focul către Azerbaidjan.
Liderul armean din Nagorno-Karabakh, Arayik Harutyunyan, a confirmat însă pe Facebook că forțele sale au vizat o bază aeriană militară în Ganja, dar mai târziu au încetat să tragă pentru a evita vătămarea civililor. Harutyunyan a avertizat, de asemenea, că va considera acum „facilitățile militare din marile orașe ale Azerbaidjanului” drept obiective legitime.
„Îi rog pe locuitorii acestor orașe să plece imediat”, a scris Harutyunyan într-o postare pe Facebook, potrivit TheGuardian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News