Data publicării:

Amenințări cu bombă. Reacția Casei Albe

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Casa Albă condamnă acţiunile de trimitere a unor dispozitive explozive către Barack Obama şi Hillary Clinton.

Casa Albă a condamnat miercuri tentativele de atacuri cu dispozitive explozive asupra fostului preşedinte Barack Obama şi fostului secretar de stat Hillary Clinton, transmite dpa.

Aceste acte care terorizează sunt demne de dispreţ şi orice vinovat va trebui să fie tras la răspundere conform legii, a declarat purtătoarea de cuvânt a administraţiei prezidenţiale americane, Sarah Sanders. Ea a spus că Serviciul Secret al SUA şi alte agenţii investighează şi vor lua 'toate măsurile adecvate pentru a proteja orice persoană ameninţată de aceşti laşi'.

Clinton, Obama, Soros, amenințați

Un dispozitiv exploziv a fost găsit la reşedinţa din New York a fostului preşedinte american Bill Clinton şi a soţiei sale, fost secretar de stat şi candidată la preşedinţie Hillary Clinton. Dispozitivul exploziv a fost descoperit de un tehnician care tria corespondenţa fostului cuplu prezidenţial, a precizat The New York Times.

Descoperirea survine la două zile după ce un obiect similar i-a fost trimis şi miliardarului filantrop George Soros la locuinţa sa dintr-o suburbie a New York-ului. De asemenea, clădirea Time Warner din New York, unde se află şi sediul CNN din metropola americană, a fost evacuată miercuri după găsirea unui pachet suspect înaintea orei locale 10:00 (14:00 GMT). Poliţia new-yorkeză a declarat că nu poate preciza dacă pachetul este similar cu dispozitivele explozive găsite anterior.

Vezi și: Dispozitiv exploziv, descoperit la reşedinţa soţilor Clinton



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel