Poliția Suceava a transmis, vineri seara, că preotul paroh a fost amendat cu 500 lei.
„Polițiștii au constatat că procesiunea religioasă a avut loc în noaptea de 8 spre 9 iulie, între orele 23.30 - 02.30. A participat un sobor de preoți din Constanța și ÎPS Teodosie și preotul paroh al bisericii de la Dorna Arini. De asemenea, au participat circa 45-50 de enoriași.
Deși sunt amplasate afișaje privind obligativitatea respectării distanțării sociale și portul măștii de protecție, aceste măsuri nu au fost organizate eficient de administrația lăcașului de cult. Pentru acest motiv, preotul paroh al așezământului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 lei pentru organizarea defectuoasă a activității”, spun reprezentanții Poliției Suceava.
Polițiștii continuă verificările în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi