Ambulanță transport copii cu nevoi speciale, grav accident rutier
O ambulanţă folosită pentru transportul copiilor cu nevoi speciale a fost implicată, miercuri dimineaţă, într-un accident rutier produs în localitatea ieşeană Cârlig, în urma căruia două persoane au fost rănite.
Potrivit unui comunicat transmis de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe DN 24.
"Pe DN 24, în localitatea Cârlig, judeţul Iaşi, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă de transport copii cu nevoi speciale, care au intrat în coliziune frontală ca urmare a unei pătrunderi pe contrasens. În urma impactului autoturismul s-a răsturnat, iar din acesta au rezultat două victime, dintre care şoferul este în prezent încarcerat", se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea intervenţiei echipelor de urgenţă şi a cercetărilor pentru stabilirea mecanismului producerii evenimentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News