Ambulanţa SMURD de tip C primită anul acesta de ISU Vâlcea, nefuncţională pentru că nu are medic
Ambulanţa de tip C primită anul aceasta pentru SMURD Vâlcea nu a fost pusă încă în funcţiune pentru că nu s-au găsit medici care să coordoneze echipajul necesar intervenţiilor cu acest tip de autospecială, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, inspectorul şef al inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă, col. Dan Pascaru.
Potrivit acestuia, Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea a organizat mai multe concursuri pentru încadrarea de medici specialişti, dar până acum nu s-a prezentat nimeni. 'Echipajul de pe ambulanţele de tip C este format din patru persoane - doi paramedici, puşi la dispoziţie de către inspectorat, un asistent şi un medic, care trebuie puşi la dispoziţie de către UPU.
La nivelul Spitalului Judeţean Vâlcea s-au organizat mai multe concursuri pe parcursul anilor pentru încadrarea medicilor, pentru că medicii sunt de fapt problema. Până la ora actuală nu s-a reuşit acest lucru, neînscriindu-se nimeni la concurs. În urma discuţiilor cu UPU Vâlcea, am stabilit ca la începutul lunii septembrie să facem o analiză să vedem dacă putem să funcţionăm cu această ambulanţă pe anumite perioade de timp, asta însemnând ocazional.
Conform dispoziţiei secretarului de stat, C-ul trebuie să funcţioneze cel puţin 24 de ore şi UPU Vâlcea încearcă să găsească o variantă de a încheia nişte contracte de colaborare cu medici care să desfăşoare doar serviciul pe ambulanţă, autospeciala urmând să stea la noi, în inspectorat. Noi punem la dispoziţie cei doi paramedici şi încercăm ca prin luna octombrie, dar nu avem nicio garanţie că cei de la UPU vor reuşi să încheie aceste protocoale, să lucrăm o zi da, una nu, sau cum se va putea. Important este să începem această activitate, pentru că dacă o începem putem să o continuăm', a precizat inspectorul şef al ISU Vâlcea.
El a menţionat că pentru instituţie această ambulanţă este foarte necesară, în condiţiile în care au avut şi anul acesta cazuri în care a fost nevoie de astfel de autospeciale, folosite în special la intervenţiile medicale de urgenţă la cel mai înalt nivel şi pentru transportul medical asistat al pacientului critic. 'Interesul nostru este să avem acest C pentru că participăm la intervenţii şi atunci, automat, competenţa este superioară. Colegii mei sunt paramedici. Între ei sunt şi câţiva care au cursuri postliceale de asistenţi, dar sunt puţini. Medicul este medic şi poate să ia alte decizii în momente critice. Avem marele avantaj că noi funcţionăm cu partea de ambulanţă în cadrul dispeceratului, astfel că medicul de la ambulanţă coordonează şi echipajele noastre de prim-ajutor de la faţa locului, iar de când funcţionăm pe sistemul acesta, rezultatele sunt foarte bune', a mai spus Pascaru. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea foloseşte în prezent pentru urgenţele medicale, precum şi în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, şase ambulanţe SMURD de tip B2, dar mai au încă două astfel de autospeciale de rezervă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News