Data actualizării:
Data publicării:

Ambulanţă în misiune, spulbertă de un TIR

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ambulanta
Ambulanta

O ambulanţă privată, care transporta pacienţi la dializă a fost acroşată de un TIR, la Vaslui. Șoferul TIR-ului a fugit

O ambulanţă privată, care transporta trei pacienţi la un centru de dializă, a fost implicată, marţi, într-un accident rutier pe raza comunei Ştefan cel Mare, fiind acroşată de un TIR, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Bogdan Gheorghiţă, pe DN 15 D, într-o curbă deosebit de periculoasă, autotrenul a pătruns pe contrasens cu remorca şi a acroşat ambulanţa, după care şi-a continuat drumul, urmând să se stabilească dacă şoferul a fugit de la locul accidentului sau dacă nu şi-a dat seama, din cauza vitezei, de faptul că a lovit autospeciala.

"În accident au fost implicate o ambulanţă privată în care erau patru persoane, conducătorul auto şi trei pasageri, şi un autocamion cu semiremorcă, înmatriculat în Bucureşti, care se deplasa pe direcţia Vaslui - Negreşti. Într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, autocamionul a pătruns cu remorca pe celălalt sens de mers şi a acroşat ambulanţa, după care a continuat deplasarea şi a fost apoi depistat pe raza comunei Vultureşti, la aproape 11 kilometri de locul producerii evenimentului. Din primele verificări, ambii şoferi aveau permisele valabile şi nu consumaseră alcool. Sunt continuate cercetările, pentru a se stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Cele patru persoane din ambulanţă au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Poliţiştii rutieri au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel