Data publicării:

Amazon, JPMorgan şi Berkshire, acord pentru o firmă GIGANT de servicii medicale

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Valoarea acţiunilor companiilor americane din domeniul sănătăţii scade, după ce Amazon, JPMorgan şi Berkshire au anunţat că vor să creeze o firmă gigant de servicii medicale, ca răspuns la majorarea costurilor cu îngrijirea sănătăţii în SUA, transmit Financial Times şi Bloomberg. 

Amazon, JPMorgan şi Berkshire vor colabora în vederea şi îmbunătăţirea serviciilor şi a reducerii costurilor angajaţilor cu îngrijirea sănătăţii în SUA. 

La Bursa de la New York, acţiunile distribuitorului de medicamente Express Scripts Holding au scăzut marţi cu 7,2%, în timp ce titlurile operatorului lanţului de farmacii CVS Health Corp înregistrau un declin de 7%. Şi acţiunile companiilor de asigurări de sănătate Anthem şi Aetna au scăzut cu 5,5% şi, respectiv, 3%. 

Amazon, Berkshire Hathaway şi JPMorgan Chase & Co intenţionează să înfiinţeze o firmă independentă liberă de constrângeri, care se va concentra pe dezvoltarea tehnologiei, pentru a face accesul la îngrijirea sănătăţii mai simplu şi mai ieftin, se arată într-un comunicat al celor trei companii. 

Pentru început, destinată angajaților

Noua companie se va adresa doar angajaţilor Amazon, JPMorgan şi Berkshire din SUA şi este menită să scadă costurile cu îngrijirea sănătăţii şi îmbunătăţirea serviciilor în acest sector. 

Creşterea semnificativă a costurilor cu îngrijirea sănătăţii afectează economia SUA. 

"Nu avem răspunsuri la această problemă, dar nici nu o acceptăm ca inevitabilă, ci mai degrabă vrem să ţinem costurile sub control şi să îmbunătăţim satisfacţia pacienţilor", a afirmat Warren Buffett, preşedintele Berkshire Hathaway. 

În decembrie, Senatul american a aprobat o reformă istorică a fiscalităţii şi o masivă reducere de impozite şi a abrogat obligaţia de înscriere la asigurările de sănătate instaurată de Obamacare, o măsură ce riscă să destabilizeze sistemul de sănătate, avertizează analiştii, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel