Conform The Sun, jurata emisiunii „Britanicii au Talent” a prezentat punctele adunate de Marea Britanie la competiția europeană de ieri, 22 mai, din Rotterdam, însă mulți spectatori din această țară au fost supărați de discursul susținut.
Ce a zis de i-a supărat pe toți?
Începându-și discursul, aceasta a salutat audiențele în franceză și olandeză. „Bon Soir. Goedanavond. Așa se spune la «Bună seara» în franceză și olandeză chiar dacă n-am nicio idee care-i care”, a transmis Holden, la Eurovision 2021. „Vă contactăm din Londra. Ce show minunat am avut în această seară. Eu sunt Amanda Holden și iubesc Eurovisionul”.
„Drame, entuziasm și toate costumațiile excentrice – și vorbim aici doar despre mine”, a adăugat Holden. Discursul nu a impresionat, iar britanicii au atacat-o pe Twitter, după ce țara lor s-a clasat pe ultimul loc și nu a obținut vreun punct în competiție, după ce au fost reprezentanți de James Newman.
Critici dure din partea britanicilor
Printre critici se numără și actorul Tristan Gemmill, care a transmis, pe Twitter: „Nu lipsa punctelor a fost cel mai prost moment al serii, ci Amanda Holden care a demonstrat exact de ce ne cred europenii o națiune arogantă cu un simț al importanței mult prea exagerat, fiind și motivul pentru care nimeni nu ne votează”.
„Amanda Holden – o adevărată rușine cu aroganța sa în timp ce reprezenta Marea Britanie la Eurovision”, a transmis un alt utilizator de Twitter. O altă declarație a fost: „Fix din acest motiv nu ne place nimeni”. „Momentul rușinos în care Amanda Holden a spus «Haha, nu știu care limbă europeană e care, haha, sunt atât de britanică» este fix motivul pentru care am primit zero puncte”, a conchis un alt britanic furios.
Controverse privind rochia vedetei
Mulți fani au iubit rochia sexy a Amandei, însă unul dintre aceștia a râs: „Amanda Holden arată ca unul dintre puii de la un panto!". Ulterior, un altul a spus că arăta ca un „extra al filmului Chicken Run” (n.r. Evadare din coteţ).
Totuși, un al treilea spectator a postat un mesaj de apreciere față de rochia Amandei: "Cea mai bună rochie din această seară merge la Amanda Holden. 12 puncte", precizează TheSun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare