"Amânarea aderării României la Schengen, inacceptabilă"
Vicepremierul ungar Zsolt Semjen a declarat, marți, că amânarea acceptării României şi Bulgariei ca membre ale spaţiului fără frontiere Schengen este inacceptabilă.
Vicepremierul a spus că România are dreptate să se plângă asupra modului în care Bruxellesul se ocupă de candidatura ei pentru a adera la Schengen, potrivit MTI, citat de Agerpres.
Semjen a remarcat că România şi Bulgaria au îndeplinit criteriile de aderare la Schengen, însă acum ei vin cu şi mai multe lucruri pentru a bloca procesul. Vicepremierul a subliniat că este inacceptabil. El a precizat că încetinirea integrării României şi Bulgariei pe motiv de probleme de imigraţie sau probleme ale minorităţii rome este nerezonabil, întrucât aceste chestiuni nu sunt legate de problemele de frontieră Schengen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News