Amalia Năstase a renunțat la dietă: Mi-e frică... Miros mâncarea
Amalia Năstase a reușit să slăbească 32 de kilograme cu dieta oloproteică, însă acum a spus stop. Vedeta a renunțat la regim și se teme să nu dea iama în dulciuri.
"Am 32 kg în minus, nu mai țin dietă, dar am grijă la ce mănânc. Nu mănânc zahăr, pâine, cartofi. E un stil de viață, nu mai poți să te întorci la ce mâncai înainte când ai avut un stil haotic. O să țin cont toată viața de aceste mâncăruri, pe care nu le mai pot mânca. Am renunțat la prăjituri și pâine. Pâinea pentru mine e ceva așa, pâinea, grisine, covrigi, croissante și acum am apă în gură, dar rezist", a declarat Amalia Năstase pentru Libertatea.
"Iau și eu și miros"
"Doctorul mi-a zis să mănânc o dată pe săptămână ce vreau eu, dar eu nu vreau să fac asta, pentru că mi-e frică, dacă intru în ele, se termină. Eu gătesc foarte multe dulciuri pentru acasă: tarte, cozonaci, eclere. Deci eu le fac, nu le gust. Le fac pentru fete, pentru Răzvan, pentru prieteni. Rezist. Eu sunt un om care dacă miroase sau vede dulciuri se liniștește. Când mănâncă ceva Răzvan sau fetele, iau și eu și miros", a mai spus Amalia pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News