Alunecare de teren în Indonezia: Cel puţin opt morţi şi o sută de dispăruţi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Alunecare teren - Imagine cu caracter ilustrativ
Alunecare teren - Imagine cu caracter ilustrativ
Cel puţin opt morţi şi aproximativ o sută de dispăruţi, sunt cifrele unui bilanț provizoriu anunțate, sâmbătă, de un oficial indonezian în urma unei alunecări de teren în Insula Java, provocată de ploi torenţiale.

"Pentru moment, opt morţi au fost găsiţi şi căutăm alte o sută de persoane", a precizat purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea catastrofelor, Sutopo Purwo Nugroho, potrivit Mediafax.

Alunecarea de teren a acoperit, vineri, case din satul Jemblung, în centrul insulei.

"Condiţiile sunt foarte dificile şi avem nevoie de maşini mari pentru a degaja drumul care a fost acoperit de alunecarea de teren", a anunţat oficialul.

200 de salvatori şi 500 de voluntari participă la operaţiunile de căutare a persoanelor dispărute, potrivit unui alt oficial al Agenţiei, care a solicitat anonimatul.

Inundații și alunecări de teren se produc frecvent în Indonezia, în timpul ploilor sezoniere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel