Data publicării:

Aluat fraged pentru tarte, biscuiți, plăcinte și sărățele. Se pregătește extrem de ușor

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Aluatul fraged poate fi folosit în numeroase moduri în bucătărie.  

Alegeri prezidentiale 2024

Din același aluat, putem pregăti biscuiți, fursecuri, tarte dulci, tarte sărate sau sărățele.

Ingrediente

300 g făină albă  

150 g unt rece

2 ouă mici sau unul mare

1/2 linguriță sare

80g zahăr pudră (se renunță pentru varianta sărată)

coajă rasă de la ½ de lămâie (se renunță pentru varianta sărată)

opțional: arome vanilie, scorțișoara sau chimen măcinat, chili și sare pentru varianta sărată

Mod de preparare

Se cântăresc ingredientele, iar untul se taie în bucățele și se lasă cinci minute la rece. Făina se cerne. Se adaugă praful de sare și zahărul pudră (dacă vreți un aluat dulce) și se omogenizează.

Se adaugă untul  și se frământă până se obține o compoziție nisipoasă.

Apoi se adaugă oul sau ouăle bătute ușor (și aromele dacă faceți aluat dulce) și se încorporează rapid în compoziția nisipoasă. Dacă mai este nevoie, picurați și o lingură de apă rece, pentru ca aluatul să se lege.  Atenție, e  important să nu punem cantități mari de lichid pentru că nu trebuie să obținem un aluat umed, notează retetepractice.ro. După se împachetează într-o folie alimentară/pungă de plastic. Se lasă la frigider o oră.

După se întinde aluatul într-o foaie subțire pe un blat cu făină presărată și se așază într-o tavă de tartă (dacă faceți o tartă dulce sau aperitiv). Se taie pe margini și se înțeapă cu furculița sau cu o scobitoare din loc în loc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel