Data publicării:
Alte 4 cazuri COVID-19 în România - oficial / UPDATE 2
Au fost confirmate alte patru cazuri cu noul coronavirus în România.
Încă patru cazuri de îmbolnăvire la Constanța.
Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți contacti cu persoana infectată, a transmis, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.
VEZI ȘI: SENATORUL VERGIL CHIȚAC (PNL), POZITIV la testul COVID - 19
UPDATE:
Toți cei patru din Constanța sunt în autoizolare acasă. Vor fi transportați la secția de boli infecțioase din Spitalul Județean.
- Bărbat, 57 ani
- Bărbat, 51 ani, asistent personal
- Bărbat, 34 ani, fiul bărbatului de 57 de ani
- Femeie, 56 ani, soție a bărbatului de 57 de ani
UPDATE:
Până astăzi, 13 martie, la nivel național, au fost confirmate 68 de cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Dintre cei 68 de cetățeni care au contactat virusul, 6 au fost declarați vindecați și au fost externați.
Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea generală a pacienților este bună, cu excepția pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș. Starea pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș este una ameliorată față de momentul internării.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.067 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.745 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
În cursul zilei de ieri, 12 martie, au fost înregistrate 1.170 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.826 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, au fost înregistrate 28 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News