Deși Guvernul a anunțat că alocațiile vor crește de la 1 ianuarie 2024, nu este exclusă posibilitatea, ca şi în cazul pensiilor, ca majorarea să se facă din martie, după ce INS anunţă oficial rata inflaţiei din anul precedent.
Conform legislației actuale, alocațiile pentru copii vor fi majorate diferențiat în funcție de vârsta acestora. În prezent, copiii cu vârsta de până la 2 ani sau cu handicap beneficiază de o alocație lunară de 631 de lei. Copiii încadrați în intervalul de vârstă de 2-18 ani, precum și tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, primesc o alocație lunară de 256 de lei. De asemenea, aceeași sumă de 631 de lei este acordată și copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, care suferă de un handicap. Această sumă a fost majorată în acest an față de cea de 600 de lei, care era valabilă în anul 2022.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2.
Alocația lunară de plasament a fost majorată în 2022. Concret, drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent material sunt în cuantum de 950 de lei. Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți. Plata alocației poate fi făcută fie prin mandat poștal, fie prin transfer bancar.
De regulă, în ultimii ani, plata s-a procesat în data de 8, pentru luna anterioară. În situația în care ziua de 8 pică în weekend, banii vor fi virați fie vineri, fie luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA