Alina Pușcaș, mușcată de căpușă. Cum a scăpat vedeta de infecția care a îmbolnăvit-o pe ADDA: Era o reacție a corpului, ieșită la suprafață
Alina Pușcaș a fost la un pas să treacă prin drama trăită de Adda. Vedeta a povestit cum a ajuns de urgență la spital, după ce a fost mușcată de o căpușă.
Situația dramatică pe care o trăiește cântăreața Adda a determinat mai multe vedete să iasă în față și să povestească situații limită prin care au trecut și cum puteau ajunge să se îmbolnăvească, de la o banală mușcătură de insectă.
Recent, Adda a dezvăluit că a fost diagnosticată greșit. După 2 ani de tratament pentru intoleranța la histamină, artista a aflat că suferă, de fapt, de două boli grave, care sunt cauzate de mușcătura de căpușă sau de alte insecte.
Alina Pușcaș a trecut prin ceva similar
Alina Pușcaș a povestit la Antena Stars cum a fost la un pas să se îmbolnăvească, fără să-și dea seama.
„Eu am avut acest incident, am și menționat de câteva ori. Acum vreo 12 ani, când filmam, chiar în prima săptămână la Vălenii de Munte și acolo am avut în pădure, în iarbă. Nu mi-am dat seama la acel moment că am fost mușcată de căpușă, probabil era și adrenalina momentului”, a mărturisit Alina Pușcaș, în cadrul emisiunii Showbiz Report, de la Antena Stars, citează SpyNews.
A mers la medic după câteva luni
Prezentatoarea TV spune că inițial nu a avut niciun simptom și că abia după câteva luni a ajuns la medic, în urma unor stări de oboseală pe care nu și le explica. Pe piciorul acesteia apăruse o roșeață, exact în locul în care a fost mușcată.
„Am aflat că am fost mușcată de căpușă la câteva luni după pentru că organismul meu era infectat. Singura schimbare pe care am simțit-o în momentul în care am și ajuns la medic a fost că mă simțeam foarte obosită. Ulterior, mi-a a apărut pe picior ca o roșeață, arăta identic cu o mușcătură de țânțar, dar nu era mușcătura de căpușă, era o reacție a corpului, ieșită la suprafață. Nu mi-a dispărut vreo trei zile și am ajuns la medic din cauza sperieturii. La mine a fost descoperit mai rapid”, a mai spus Alina Pușcaș.
Adda a fost diagnosticată GREȘIT
În urmă cu un an, Adda a ajuns la urgență, în urma unei reacții alergice grave. Vedeta avea edem la nivelul gâtului, astfel că îi era dificil să respire. Mai mult, pe corpul acesteia apăruse o urticarie atipică, despre care avea să afle că poartă denumirea de Dermografism. După luni de zile de investigații, medicii i-au pus diagnosticul de intoleranță la Histamină și vedeta a început să urmeze un tratament dificil și un regim alimentar extrem de restrictiv.
”Problema nu a fost doar urticaria demografică. Eu nu știam, în ziua respectivă, când mi s-a făcut rău, ce mi se întâmpla. Problema reală a fost edemul din gât pentru că, din păcate, la urticarie cronică, apar și edeme, uneori în tălpi, în zonele de presiune, dar uneori și în gât. Eu am simțit atunci că mă sufoc, că mi se îngustează efectiv gâtul și de aceea am ajuns la Urgențe. Edemul m-a speriat mai tare decât erupția”, a dezvăluit Adda la Interviurile Spectacola și DC News.
După un an de tratament pentru Intoleranța la Histamină, Adda a aflat că a avut un diagnostic greșit. Artista suferă de Borelioză și Bartonella, două afecțiuni extrem de periculoase, care îi pot pune viața în pericol. Mai mult, vedeta urmează să între pe un tratament care va dura un an și ceva, iar prima fază a acestuia, fiind extrem de dificilă, o obligă să își anuleze toate proiectele din perioada următoare. Artista avea programată lansarea noului album.
ADDA: A fost nevoie să îmi paralizeze anumite parți ale corpului ca să fiu diagnosticată
”Dragii mei, după un an jumătate de chin, în care mi s-a pus diagnostic greșit și mi s-a dat tratament și mai greșit, am aflat într-un final adevărul. A fost nevoie să îmi paralizeze anumite parți ale corpului că să fiu diagnosticată cu Borelioza și Bartonella - transmise de căpușe și țânțari, ploșnițe sau dacă te mușcă animale care au asta în sânge.
Din păcate, inflamația și neurotoxinele au ajuns la creier, pentru că nu s-a acționat la timp. Așa că urmează o perioadă de luptă și de tratament agresiv care durează în total un an și jumătate. Momentan sunt în pregătirea corpului pentru tratament. Și trag să-mi duc la final o parte din proiecte și să-mi onorez promisiunile.
La începerea tratamentului, mă voi retrage o perioada din spațiul public- emisiuni și apariții, pentru că prima tură e cea mai grea. Voi rămâne aici, pe online și vă voi ține la curent când pot și cât pot. Vă voi lasă și albumul. Se va lansa chiar de ziua mea, pe 3 martie. Plănuiam o lansare aniversară cu concert. Mai ales că voi împlini 30 de ani. La jumătatea lui Martie va veni și noul single. I-am pus numele “Gogutz” la rahatu’ ce e acum în mine. Și promit să-i dau în cap. Să-l nenorocesc până îi sar fulgii. În timp ce o parte din doctorii “specialiști” ai României vor pune mâna pe carte!”, a scris ADDA pe rețelele de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News