Alina Gorghiu susține că în cursul întrevederii cu Victoria Nuland a reiterat angajamentul ferm al Partidului Național Liberal față de statul de drept, consolidarea instituțiilor democratice, buna guvernare și combaterea corupției.
"Am susținut întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA, care să se materializeze prin extinderea colaborării nu doar în planul securității, ci și în plan economic, comercial și cultural. Suntem conștienți că lărgirea domeniilor de colaborare depinde în mare parte de rezolvarea problemelor de integritate și de corupție, iar PNL este determinat să contribuie efectiv la soluții care să consolideze democrația și statul de drept. În acest sens, PNL va veghea ca legislația anticorupție să fie respectată, pentru a nu se mai repeta episoade similare legii amnistiei și grațierii. Cu atât mai mult cu cât știm că sunt depuse două inițiative legislative pe această temă, le vom solicita colegilor din celelalte formațiuni politice respingerea lor în Parlament în cel mai scurt timp", a declarat Alina Gorghiu, citată de Agerpres.
Vezi și: Culise: Victoria Nuland, două directive clare la întâlnirile cu liderii români
În cadrul discuțiilor cu Victoria Nuland, copreședintele PNL a menționat și un alt obiectiv al PNL, anume reforma clasei politice, care trebuie să pornească de la regândirea sistemului de finanțare a partidelor în alegeri, pentru a combate corupția.
"Clasa politică trebuie să redevină responsabilă în relația cu celelalte instituții ale statului. Din această perspectivă, este necesară adoptarea propunerii legislative inițiate anul trecut de către PNL, care urgentează toate procedurile parlamentare prin care se răspunde solicitărilor Justiției privind arestarea preventivă sau începerea urmăririi penale a senatorilor și deputaților", a continuat Alina Gorghiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol