Data actualizării:
Data publicării:

Alina Gorghiu, solicitare pentru PSD: Termen limită pentru publicarea în MO a legii privind votul prin corespondență

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Biroul Politic Naţional al PNL discută, sâmbătă, la Gura Humorului, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară viitoare şi stadiul pregătirii alegerilor locale din 2016. În cadrul reuniunii co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat că liberalii vor cere PSD, printr-o rezoluție, publicarea în Monitorul Oficial într-un termen limită a legii votului prin corespondență .  

"Am văzut nuanța de discurs la noul lider al PSD, o nuanță importantă față de discursul lui Ponta, care îi pedepsea pe cei din Diaspora de fiecare dată când își aducea aminte de ei, dar aș vrea, astăzi, pentru că mi-e teamă să nu fie doar o încercare de a ameți Opoziția acest discurs al PSD, aș vrea să adoptăm o rezoluție în care să cerem PSD termen limită de publicare a legii votului privitoare la votul prin corespondență în Monitorul Oficial, consecința nepublicării acestea în timp util fiind aceea că, la parlamentarele de anul viitor, cei din Diaspora nu vor putea să-și exercite dreptul de vot așa cum ne dorim cu toții", a spus Gorghiu, în debutul BPN al PNL, citează Agerpres.

De asemenea, Gorghiu a precizat că discuțiile în cadrul conducerii PNL vizează și salarizarea în domeniul bugetar, punctând că trebuie discutată în mod unitar.

Alina Gorghiu explică de ce a acceptat cererea lui Liviu Dragnea

"Nu știu să se fi finalizat această lege. Ea va ajunge în Parlament într-un interval, în sesiunea aceasta parlamentară. Rămâne să vedem decizia PSD. Din nefericire, PSD a făcut un lucru care ține de specificul discurs demagogic și populist al PSD. Aruncă în spațiul public un proiect doar așa verbal, crește nivelul de așteptare al populației, al diverselor categorii sociale, care au senzația că de mâine li se va tripla salariul și, din păcate, realitatea este cu totul și cu totul alta", a spus liderul PNL.

Alina Gorghiu a indicat că trebuie purtate discuții și cu privire la Ordonanța indemnizațiilor pentru demnitari, care trebuie respinsă, pentru a putea discuta toată salarizarea în mod unitar.

Liviu Dragnea, mesaj pentru întreaga clasă politică: Nu putem să mai mergem ca până acum

De asemenea, liderul PNL a mai spus că îi va informa pe liberali cu privire la acordul între liderii partidelor parlamentare privind Codul fiscal, precizând că procedura în cazul acestui document important va fi accelerată în Parlament, urmând să fie adoptat săptămâna viitoare și de Senat, și de Camera Deputaților.

Potrivit Alinei Gorghiu, va fi adoptată în BPN și o rezoluție privind absorbția fondurilor europene și banii blocați în procesele din instanță și se va discuta și despre situația sistemului de învățământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel