Data publicării:
Alina Gorghiu: Cătălin Predoiu, în acest moment, candidatul pentru Guvernul PNL
Alina Gorghiu, copreședinte PNL, a vorbit, la DC NEWS LIVE, despre Guvernul PNL, candidatul pentru funcția de premier, lista miniștrilor și proiectul PNL.
Întrebată cine este prim-ministrul unui Guvern PNL, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat că "nu e niciun fel de mister, este propunerea pe care am făcut-o înainte de începerea campaniei pentru prezidențiale, Cătălin Predoiu este cel care, în acest moment, este candidatul PNL pentru a deveni premier. Este important numele premierului desemnat pentru că el lucrează la programul de guvernare. Nu avem o echipă în acest moment, despre care să spunem că vor fi miniștrii noului Cabinet, dar avem niște criterii foarte clare pe care le-am agreat cu copreședintele Vasile Blaga și cu conducerea politică a PNL. Nu veți vedea oameni care să aibă probleme de credibilitate, nu veți vedea oameni care să aibă probleme cu legea.
PNL, parteneriat cu Iohannis. Pârghia prin care poate fi răsturnat Guvernul
După observația lui Bogdan Chirieac "cel puțin la numirea lor", Alina Gorghiu a precizat "n-aș vrea să intru în această glumă cu dumneavoastră. Da, evident că la momentul T0 toți intră cu punctele bifate. Sunt absolut convinsă că oamenii care știu să-și gestioneze cum trebuie portofoliul vor ieși la fel de bine din exercițiul guvernamental. Când va începe, când se va termina, vom vedea la momentul respectiv".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News