Data publicării:
Dosar retrocedări: Alina Bica, Dorin Cocoş și foști şefi din ANRP scapă de condamnări deoarece faptele s-au prescris
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Dorin Cocoş, care avea în primă instanţă o condamnare de trei ani închisoare pentru trafic de influenţă într-un dosar privind retrocedări ilegale la ANRP, deoarece faptele s-au prescris.
De condamnări au scăpat şi Crinuţa Dumitrean (fost membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP - 7 ani şi 6 luni de închisoare în primă instanţă), Sergiu Diacomatu (fost membru în aceeaşi comisie - 7 ani şi 6 luni în primă instanţă), dar şi omul de afaceri Gheorghe Stelian, care primise 6 ani de detenţie.
Pedepsele aplicate în iunie 2018 de un complet de trei judecători au fost anulate luni de un alt complet de cinci judecători, care a fost nevoit să pună în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.
De asemenea, magistraţii au menţinut deciziile de achitare aplicate în primă instanţă faţă de fosta şefă a DIICOT Alina Bica, fiul lui Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu (evaluator), Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan şi Ionuţ Florentin Mihăilescu (fost consilier al şefei DIICOT).
Pe de altă parte, judecătorii au menţinut dispoziţia de confiscare specială de la Dorin Cocoş a sumei de 10 milioane de euro.
În plus, Emil Nuţiu trebuie să plătească în solidar cu Crinuţa Dumitrean, Sergiu Diacomatu şi Gheorghe Stelian suma de 218 milioane lei (aproximativ 43 milioane euro), cu titlu de despăgubiri civile, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie. Decizia este definitivă.
Alina Bica a fost acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave
În dosarul ANRP, Alina Bica a fost acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, faptă săvârşită ca secretar de stat şi reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
În dosar au fost judecate şi alte persoane care erau în componenţa comisiei: Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu şi Remus Baciu. Au mai fost deferiţi justiţiei evaluatorul Emil Nuţiu, oamenii de afaceri Stelian Gheorghe şi Dorin Cocoş, fiul acestuia, Alin Cocoş, şi Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al şefei DIICOT.
Procurorii precizau că, pe 15 martie 2011, cei nouă membri ai Comisiei Centrale din ANRP, printre care se aflau Alina Bica, Sergiu Ionuţ Diacomatu, Remus Baciu, George Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru, au luat în dezbatere cererea de retrocedare a suprafeţei de peste 13 ha din zona Plumbuita, beneficiar fiind omul de afaceri Stelian Gheorghe.
"În 15 martie 2011, inculpaţii Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan şi Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu (...), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat şi a facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian şi alte persoane", arătau procurorii.
DNA preciza că membrii Comisiei au acceptat raportul întocmit de expertul Emil Nuţiu, deşi acesta a evaluat un teren agricol la preţul unui teren rezidenţial.
Potrivit DNA, la 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul fostului său consilier Ionuţ Mihăilescu şi în cote părţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi în Snagov, judeţul Ilfov. Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica ar fi dispus-o, la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP şi care a corespuns interesului lui Dorin şi Alin Cocoş în legătură cu dosarul de despăgubire având ca obiect suma de 377.282.300 lei.
DNA menţiona că, în scopul ascunderii provenienţei acestei cote din teren şi mascării mitei, Ionuţ Mihăilescu şi Alin Cocoş au generat şi intermediat tranzacţii nereale imobiliare succesive, folosindu-se de relaţii cu prieteni şi membri de familie.
Concret, disimularea primirii mitei de către Alina Bica şi Ionuţ Mihăilescu a fost realizată în intervalul 2013 - 2014 prin încheierea a două contracte de vânzare-cumpărare succesive, în care au fost interpuse persoane apropiate acestora.
Procurorii mai spuneau că, în schimbul influenţei exercitate asupra Alinei Bica, Dorin Cocoş a pretins şi primit, în perioada de după 17 ianuarie 2011, de la beneficiarul drepturilor litigioase, suma de 10 milioane euro, cu condiţia să îi asigure rezolvarea dosarului său de despăgubire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News