Data publicării:

Alimentele și băuturile care te îngraşă cel mai mult vara

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Cele mai populare alimente și băuturi în sezonul estival îţi pot aduce şi kilograme în plus.

Alegeri prezidentiale 2024

Cocktailuri de vară

Băuturile cu gheaţă sunt delicioase şi foarte tentante, mai ales când ne confruntăm cu temperaturi ridicate. Încearcă să consumi băuturi cu mai puţine calorii. 

Băuturi carbogazoase

Hidratarea este esenţială vară, dar băuturile carbogazoase pot fi un adevărat duşman pentru silueta ta. Dacă optezi pentru un smoothie, milkshake sau frappe, numărul de calorii este și mai mare. 

Topping-urile pentru salată

Salatele pot fi masa perfectă pentru vară: uşoare de pregătit, cu legume răcoritoare şi proteine slabe. Dar topping-urile bogate în calorii pot transforma salata dintr-o masă delicioasă şi sănătoasă într-o bombă calorică. Bucăţi de pui prăjit, pui, brânză, dressinguri cremoase sau crutoane sunt printre cele mai comune alegeri. Încearcă să adaugi pui la grătar, ou fiert. Când vine vorba de dressing, cea mai sănătoasă opţiune este uleiul de măsline cu zeamă de lămâie sau oţet. 

Gustări şi deserturi

Un desert sau o gustare din când în când nu îţi va distruge dieta. Dar dacă faci din asta un obicei, este foarte probabil să pui câteva kilograme în plus. 30 de grame de chipsuri pot conţine până la 692 de calorii şi 10 de grame de grăsime. Popcornul cu unt de la cinema are 550 de calorii şi 131 de grame de grăsime. O îngheţată are între 130 şi 150 de calorii. Mai bogate în calorii sunt îngheţatele cu ciocolată, care au în jur de 190 de calorii la 100 de grame. Încearcă să consumi cât mai multe fructe, notează csid.ro.

Pierderea în greutate e de patru ori mai mare cu o dietă bogată în iaurt și lapte integral

„Integral sau degresat? Când vine vorba de produse lactate, multe persoane aleg varianta degresată, ca să evite consumul de grăsimi. Câtă grăsime conține de fapt laptele? 3,5g/100ml în varianta integrală și 1,5g/100ml în varianta parțial degresată. Diferența de 2g este ridicolă, dacă ne gândim că o lingură de ulei înseamnă 10g de grăsime pură!”, a scris Mihaela Bilic, medic nutriționist, pe contul de Facebook.

„Știm că trebuie să consumăm zilnic produse lactate dacă vrem să avem oase puternice. Aportul de calciu din lapte nu este important doar pentru sistemul osos, ci și pentru metabolism. În fiecare zi se consumă 1 g de calciu pentru a fi neutralizate substanțele acide și radicalii liberi care produc stres oxidativ. Dacă alimentația nu acoperă această doză, calciul va fi luat din oase. Nu ar fi mai simplu să mâncăm lapte și iaurt? Mai ales că în produsele lactate calciul vine la pachet cu vitamina D necesară fixării lui. Atenție, vitamina D există doar în grăsimea din lapte! Pentru a crește eficiența asimilării calciului, evitați să beți lapte degresat”, a explicat Mihaela Bilic.

„Grăsimea din lapte are și alte beneficii: efect de protecție împotriva obezității și a diabetului, reglează tranzitul intestinal și contribuie la hrănirea și dezvoltarea microbiotei intestinale. În grăsimea laptelui există peste 400 de tipuri acizi grași, saturați și nesaturați, majoritatea cu lanț scurt. Printre ei acidul linoleic conjugat care are efect anticancerigen și acidul butiric cu efect postbiotic. Grăsimea din lactate mai conține mono și digliceride, fosfolipide, colesterol și vitaminele liposolubile A, D, E și K. Enzimele și factorii de gust sunt localizați tot în grăsime, de unde savoarea aparte a laptelui integral”, a precizat nutriționistul.

„Porția corectă de lapte înseamnă 250ml, adică o cană. Dacă este lapte integral, avem 120cal și 8g grăsime, iar dacă este lapte semi degresat, avem 100cal și 4g grăsime. Ambele variante conțin aceeași doză de calciu: 300mg. Când vine vorba de iaurt, porția corectă scade la jumătate, un pahar mic de 125g are 50cal si 4g grăsime. Doza de lactate recomandată a fi consumată zilnic este de 3 porții: lapte proaspăt sau bătut, iaurt sau brânză, cașcaval sau parmezan, smântână sau unt, tot lapte înseamnă!

Până acum am evitat grăsimea din lapte de frica colesterolului și a caloriilor. Acum știm că alimentele grase nu au impact direct asupra colesterolului din sânge. Cat despre aportul de calorii, mai degrabă reduceți cantitatea de ulei pe care o consumați și alegeți laptele integral. În special în cazul copiilor, adolescenților și sportivilor, laptele este obligatoriu integral. Până și cura de slăbire este mai eficientă dacă conține produse lactate. Pierderea în greutate este de patru ori mai mare cu o dietă bogată în iaurt și lapte integral. Profitați de laptele de primăvară, este mai gustos și mai gras decât în orice altă perioadă a anului!”, a conchis Mihaela Bilic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel