Aliment minune pentru gravide și nu numai. Dr. Herghelegiu (Sanador): Nu mai renunțați să-l consumați / video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Conf. dr. Doru Herghelegiu, medic primar obstetrică-ginecologie, chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR, a explicat care sunt riscurile veganismului pentru tinerele însărcinate.

Jurnalistul Val Vâlcu l-a întrebat pe medicul Doru Herghelegiu, medic primar obstetrică-ginecologie, chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR, despre riscurile la care veganismul le supune pe femeile însărcinate:

„Apropo de fier. Acum, tinerele (n.r. care rămân însărcinate) sunt vegane, aportul de fier scade în alimentație“, a spus Val Vâlcu.

„Am avut multe probleme cu astfel de gravide, care nu mâncau carne. Toate sunt anemice, dezvoltă o anemie severă în sarcină și abia când înțeleg că nici creșterea fătului nu este cea optimă, pentru că sunt diagrame care ne arată parametrii de dezvoltare fetală, renunță pentru un timp. Hemoglobina nu crește oricât fier ar lua. Dacă nu are aport proteic, proteine de calitate, nu are cum să compenseze anemia gravidei.

Sanador

În plus, cantitatea de proteine necesară pentru construirea corpului fetal, pentru hipertrofia uterului, pentru hipertrofia sânilor, este mare. O femeie are nevoie, în sarcină, de aproximativ 1.000 de miligrame, deci 1 kilogram de aminoacizi în stare pură. Asta înseamnă o masă proteică foarte mare și este bine, așa cum sfătuiește Mihaela Bilic, câte o bucățică de carne cât palma, zilnic, să fie în dieta gravidei, orice fel de carne ar fi. Proteinele sunt absolut necesare pentru bunul mers al sarcinii“, a precizat medicul Doru Herghelegiu.

CITEȘTE ȘI    -    EXCLUSIV  Infertilitatea, tot mai frecventă în rândul cuplurilor. Medicul Doru Herghelegiu (Sanador) oferă soluția: Așa se poate naște și la 50 de ani

„Se poate ajunge la un fel de canibalizare“

„Veganii nu mănâncă pui că sacrifică găina, dar mănâncă ouă, lapte și brânză“, a precizat Val Vâlcu.

„Aportul numai din ouă, lapte și brânză este mai bun decât nimic, dar cei mai buni aminoacizi sunt cei esențiali, care se găsesc în carne. Eu mereu spun că o bucată de carne de vită, dacă poți să o mănânci bine preparată, că mulți nu suportă în sânge, dă un aport de aminoacizi esențiali mult mai mare decât o mulțime de linte, chia, etc“, a mai spus medicul Herghelegiu.

„Renunțarea la carne în sarcină este un lucru prost. Mă rog, pentru un timp, cele care se simt bine cu o dietă vegană nu fac un sacrificiu prea mare pentru copilul lor să mănânce o cantitate de carne măcar la 2 zile, o bucată de orice fel, dar trebuie. Altfel, femeia respectivă își asigură concentrația optimă de proteine din sânge printr-un fel de canibalizare. Se consumă proteinele ei de calitate, din mușchi și țesuturi, pentru a menține necesarul pentru dezvoltarea fătului. Femeia, în sine, se autoflagelează. Nu-i o alegere bună“, a conchis, pentru DC News și DC Medical, medicul Doru Herghelegiu.

Cancerul de col uterin, „o raritate“ în SUA. Herghelegiu (Sandaor): Dacă aplicăm aceeași soluție, vom avea succes și în România

Doru Herghelegiu, medic primar obstetrică-ginecologie, chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit despre progresele care s-au făcut în prevenirea și tratarea cancerului de col uterin:

„Vaccinare tinerelor în perioada adolescenței este imperios necesară, pentru că dă un răspuns imun foarte bun și de durată și, de fapt, a devenit un must (trebuie) într-o mare parte a țărilor occidentale și în Statele Unite ale Americii. Există asiguratori care nu-ți dau niciun ban, dacă te-ai îmbolnăvit de cancer al colului uterin, în momentul în care nu ți-ai făcut vaccinarea la vremea ei, lucru care mi se pare foarte corect și foarte bun.

Ar fi un stimulent pentru femeile care au grijă de fetițele lor, să le vaccineze tempestiv, să le asigure o protecție imună bună și în felul acesta am putea să reducem incidența cancerului de col uterin, lucru care s-a realizat în țările occidentale și mai ales în SUA, unde cancerul de col uterin începe să devină o raritate datorită programului masiv de vaccinare. Probabil, treptat, și la noi va fi tot mai ușor acceptat“, a precizat medicul (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel