Data publicării:

Aliații Turciei au JEFUIT orașul Afrin: au sărbătorit cu MITRALIERELE

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Poza descriptivă
Poza descriptivă

Rebelii sirieni aliaţi cu Turcia s-au dedat la jafuri în oraşul Afrin din nord-estul Siriei, cucerit duminică alături de armata turcă, relatează corespondenţi ai agenţiei France Presse şi o organizaţie neguvernamentală. 

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) afirmă că după intrarea trupelor turce şi a aliaţilor lor în oraşul abandonat de o mare parte din cei 350.000 de locuitori, rebelii sirieni au început să jefuiască bunuri ale populaţiei, sedii oficiale, clădiri militare şi magazine. 

Corespondenţii AFP au văzut magazine jefuite, din care rebelii cărau alimente ambalate, capre, cuverturi şi chiar motociclete, înainte de a părăsi localitatea. Unii au folosit tractoare pentru a remorca automobile. Un localnic a relatat scene similiare corespondenţilor de presă. 

Haos în oraș. Petreceri cu mitralierele

La câteva ore după ce au pătruns în oraş, militarii turci şi miliţiile siriene care li s-au alăturat s-au răspândit în toate cartierele, trăgând focuri de armă în aer pentru a sărbători victoria, potrivit aceloraşi martori oculari. 

Oraşul Afrin, centrul provinciei cu acelaşi nume de la frontiera Siriei cu Turcia, era principalul obiectiv al ofensivei lansate pe 20 ianuarie de forţele armate turce împotriva miliţiilor kurde YPG. Acestea sunt considerate de Statele Unite aliaţi în lupta împotriva Statului Islamic, dar Turcia susţine că sunt organizaţii teroriste legate de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel