Data actualizării:
Data publicării:

Alfred Bulai explică de ce tace Traian Băsescu. Când va reveni pe scena politică

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

"Aşa cum ştiţi, din 21.12.2014 nu am mai avut nici un fel de declaraţii publice şi pentru moment nu mi-am schimbat decizia. Îmi este tare bine în mijlocul familiei", a răspuns Traian Băsescu solicitărilor presei. Nici interviul realizat în decembrie de Evenimentul Zilei nu a mai fost postat.

VEZI ȘI: Florian Coldea, șef interimar SRI, INTERVIU EXPLOZIV. Victor Ciutacu: Vă rog să mă scuzați

Tăcerea fostului președinte este pusă de unii analiști pe seama scandalului în care este implicată principala sa colaboratoare, Elena Udrea. Dacă ar ieși public, Traian Băsescu ar trebui să se disculpe și să o apere pe Elena Udrea. Această strategie ar avea costuri de imagine, simpatizanții fostului președinte fiind sensibili la subiecte legate de corupție/stat de drept.

Politologul Alfred Bulai sugerează și o altă ipoteză pentru tăcerea fostului președinte.

"Linia pe care a mers Traian Băsescu în timpul scandalului cu pozele de la Paris a fost adoptată și de Elena Udrea, în comunicarea publică. Practic, Băsescu nu poate aduce nimic nou. Cred că strategia lui Traian Băsescu este să revină în spațiul public pe la jumătatea anului sau în toamnă. Băsescu este un actor politic fenomenal în roluri de critic, atunci când atacă pe câte unul.

În prezent, nu are pe cine să critice. Victor Ponta a pierdut prezidențialele, apoi a preluat majoritatea temelor lui Iohannis. Iar Klaus Iohannis se află într-un vârf de popularitate, e privit cu speranță și nu a făcut greșeli. A participat la evenimente simbolice, a dat mesaje corecte, nu ai ce să critici la Klaus Iohannis. Ar fi putut să revină rapid, dacă prezidențialele s-ar fi câștigat la fotografie, ca în 2004 sau 2009.

Victoria tranșantă a lui Iohannis i-a luat rolul de arbitru, post-alegeri, între cei doi poli ai scenei politice. Alți jucători sunt prea mici pentru ca Băsescu să câștige, atacându-i. Conducerea PNL abia s-a instalat. De aceea, cred că va aștepta ca bonusul de simpatie pentru Iohannis să se estompeze, va pândi greșelile guvernării sau administrației prezidențiale. Și va spera că lumea o să uite părțile rele ale mandatului său și vor fi subliniate cele bune. Are destui admiratori în presă, care o să-l laude. Între timp, PMP va funcționa cu o conducere anonimă, gen Tomac, ca vehicol politic ce își așteaptă conducătorul", a spus Alfred Bulai pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel