Data actualizării:
Data publicării:

Alfred Bulai a ajuns la spital, după ce i s-a făcut rău în Arestul Central - Update: Ar fi făcut infarct

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Inquam Photos / Cosmin Enache
Foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Alfred Bulai a ajuns, vineri, la spital, după ce ar fi făcut infarct în Arestul Central al Poliției Capitalei.

Update 1

Alfred Bulai a fost transferat la Spitalul Militar, cu suspiciune de infarct.

Știrea inițială

Alfred Bulai a fost dus la spital, sub escorta polițiștilor, vineri. Sociologul a ajuns pe pe mâna medicilor de la Secția de Cardiologie a Spitalului Universitar de Urgență București. Bulai a fost verificat de cadrele medicale, după ce i s-ar fi făcut rău în Arestul Central al Poliției Capitalei.

Unele surse medicale spun că ar fi făcut atac de cord, în contextul evenimentelor din ultima perioadă, printre care amintim faptul că a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală de mai multe foste studente de la SNSPA. După controlul efectuat de medici, Alfred Bulai a fost scos pe targă din spital și băgat într-o ambulanță, anunță Antena 3 CNN. 

Alfred Bulai contestă arestul preventiv

Alfred Bulai contestă arestul preventiv, după ce s-a dispus reținerea acestuia pentru 30 de zile. Amintim faptul că sociologul, fost profesor la SNSPA, a fost reţinut, miercuri, în urma unor audieri care au avut loc la Secţia 2 Poliţie din Capitală. Tot miercuri procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au percheziţionat locuinţa şi mașina lui Alfred Bulai. Surse judiciare au spus că sociologul nu a dorit să ofere declaraţii în faţa poliţiştilor, prevalându-se de dreptul la tăcere.

"Procurorii din cadrul acestui parchet au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un fost profesor universitar din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de agresiune sexuală şi două infracţiuni de folosirea abuzivă în scop sexual a funcţiei", a spus anterior prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Procurorul a enunțat și unele dintre faptele pentru care Alfred Bulai este urmărit penal



"Procurorii au reţinut în sarcina inculpatului următoarele: la data de 4 iulie 2022, în timp ce se aflau în camera în care era cazat inculpatul, în contextul sesiunii individuale de feedback din ultima zi a stagiului de practică efectuat în comuna Sadova, judeţul Suceava, prin exercitarea de presiuni psihice, umilire şi prin impunerea unei anume conduite privind viaţa sa sexuală, profitând totodată de poziţia de autoritate decurgând din relaţia cadru didactic - student, a constrâns-o moral pe persoana vătămată să suporte un act de natură sexuală, prin aceea că a determinat-o să se dezbrace de tricou, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale", a zis Daniel Nedela. Vezi articolul și detalii aici cu acuzațiile procurorilor!

Procurorul a mai afirmat că orice formă de abuz sexual, indiferent de context, este inacceptabilă.

"Aceste fapte nu pot fi tolerate, este inadmisibil şi inacceptabil şi este de datoria noastră să asigurăm un mediu sigur în care educaţia să se desfăşoare în condiţii de respect, demnitate şi integritate. Orice formă de abuz sexual, indiferent de context, este inacceptabilă, iar Ministerul Public va acţiona cu fermitate împotriva tuturor persoanelor care comit astfel de fapte", a zis Daniel Nedela.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel