Urmărește emisiunea live
Alexandru Rafila, despre vaccinarea obligatorie: Nu s-a discutat la nivelul Guvernului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus, duminică seară, că la nivel oficial nu s-a discutat niciodată despre vaccinarea obligatorie.  

„Nu am avut această discuție, nici nu s-a discutat la nivelul Guvernului, părerea mea nu este justificată această măsură”, a declarat Alexandru Rafila, duminică seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii lui Răzvan Dumitrescu.

Ministrul Sănătății a explicat de ce măsura a fost impusă în alte țări, spunând că fiecare este liber să stabilească propriile strategii.

„Au luat măsuri de obligativitate ca să evite un număr mare de decese”, a explicat Alexandru Rafila.

Citește și: Luna în care românii vor scăpa de restricții. Ministrul Alexandru Rafila, declarația serii

Citește și: Bilanț coronavirus, 6 februarie 2022

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 16.108 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 12.813 mai puțin decât în ziua anterioară. 1511 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.401.821 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 70.485 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.985.922 pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 60642 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 05.02.2022 (10:00) – 06.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 82 de decese (45 bărbați și 37 femei), dintre care şapte anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoşani, Brașov, Buzău, Cluj, Călărași, Caraș-SeverinBâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Ilfov, Maramureș, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vălcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 82 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 la categoria de vârstă peste 80 ani. 80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 82 de pacienți decedați, 61 au fost nevaccinați și 21 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. 20 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel