'Nu mă aşteptam la un asemenea rezultat. Nimănui nu-i place să piardă, dar în momentul ăsta simt multă uşurare. Federaţia Română de Handbal e o federaţie grea şi te consumă. Am avut şocuri mai mari decât înfrângerea asta. Nu ştiu dacă mai rămân în handbal, habar n-am', a afirmat Dedu.
'Habar nu am dacă a fost o coaliţie împotriva mea. Dar mă bucur dacă am deranjat. Faptul că am avut mai puţine voturi în turul 2, dacă stăm să ne gândim, este o reacţie oarecum normală. Pentru că e posibil ca lumea să se fi aşteptat la rezultatul final şi atunci ca să fie bine şi cu noul preşedinte atunci a votat aşa. Dar mă aşteptam la asta după primul tur. Preşedintele pleacă în general cu un oarecare handicap, federaţia merge în continuare. Acum avem loturi în pregătire, avem lucruri de făcut. Eu nu mai am. Am vorbit cu domnul Din şi i-am spus că luni o să începem procesul de tranziţie, o să-i stau la dispoziţie pentru orice întrebări, pentru că handbalul e mai presus decât Dedu sau Din', a adăugat fostul preşedinte.
Alexandru Dedu a menţionat că e posibil ca declaraţiile fostelor glorii ale handbalului românesc să fi influenţat alegerile. 'Deciziile pe care le-am luat conform programului meu au fost la limita suportabilităţii sistemului. Sper ca Din să vadă drumul pe care eu drumul pe care eu am dus handbalul. Alegerile de la handbal au fost subiectul lunii, iar acesta e un compliment pe care mi-l fac singur. Sper să meargă pe acelaşi drum şi să dea o traiectorie astfel încât handbalul să rămână al doilea cel mai văzut sport din România.
Din punctul meu de vedere relaţiile cu foştii jucători sunt arhicunoscute şi rămân la fel. E posibil să fi influenţat şi ei deciziile de azi, e posibil', a mai spus Dedu.
Fostul arbitru Constantin Din (53 de ani) este noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal după ce a câştigat, joi, alegerile din cadrul Adunării Generale desfăşurate la Hotelul Marriott din Capitală. El s-a impus în turul 2 de scrutin în faţa preşedintelui în exerciţiu Alexandru Dedu. Din a fost votat de 157 de membri, în timp ce adversarul său a întrunit 66 de sufragii.
În primul tur, cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte al FRH au fost votaţi după cum urmează: Constantin Din - 95 voturi, Alexandru Dedu - 79 voturi, Bogdan Voina - 48 voturi şi Maximilian Gavrilă - 1 vot.
La Adunarea Generală de alegeri au participat toţi cei 225 de membri afiliaţi cu drept de vot ai Federaţiei Române de Handbal. Alexandru Dedu ocupa funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal din 10 februarie 2014, când i-a învins încă din primul tur pe contracandidaţii săi, Remus Drăgănescu şi Cristian Gaţu.
Al doilea mandat l-a câştigat la 14 februarie 2018 la doar un vot diferenţă, Dedu impunându-se în faţa Narcisei Lecuşanu în al doilea tur de scrutin. Acum în vârstă de 53 de ani, Constantin Din este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti şi a fost arbitru internaţional IHF, oficiind la meciuri importante în ultimii 20 de ani, de la întrecerile europene la Campionate Mondiale şi Jocurile Olimpice. În prezent, el este om de afaceri şi observator EHF, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Mișcarea care va reduce drastic numărul de cancere în România. Ce e Programul Horizon. Aflăm totul de la europarlamentarii Dreapta Unită
- BANCUL ZILEI: Bulă, test la școală
- Programul garanție-returnare: Modificare pentru când aparatele de reciclare nu funcționează. Ministrul Fechet: Magazinul, obligat să le preia manual
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- 97% din deșeurile din România sunt de proveniență industrială. Adevărul care doare: De aici luăm infringement-uri
- Detalii din culisele filmului Kingdom of Judas, prima producţie românească vorbită în limba engleză
- Lazea (BNR) spune că nivelul de trai din România nu mai crește. Ciuvică: Bate și el câmpii