Potrivit ordonanțelor de reținere, în cursul anului 2008, în urma unei înțelegeri prealabile, Petruța Lazăr, în calitate de manager interimar, i-a pretins unei persoane ca după încheierea unui contract între Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan" București și firma reprezentată de respectiva persoană, acesta din urmă să îi dea, cu titlu de mită, un procent de 5 % din valoarea contractului.
Astfel, începând cu luna ianuarie 2009 până în august 2010, Petruța Lazăr a primit de la respectiva persoană, cu titlu de mită, suma de 20.000 lei lunar, în total 480.000 lei pentru a facilita încheierea și derularea contractului (inclusiv efectuarea plăților către firma respectivă și încheierea de acte adiționale). În perioada primirii banilor cu titlu de mită, Petruța Lazăr a ocupat funcția de manager al spitalului și ulterior pe cea de director financiar.
Ulterior, după înlocuirea Petruței Lazăr din funcția de manager al spitalului cu Alexandru Ciocâlteu, acesta din urmă, la rândul său, i-a pretins aceleiași persoane și a primit, lunar, cu titlu de mită, suma de 40.000 lei, pentru derularea contractului anterior menționat, inclusiv semnarea de acte adiționale și efectuarea plăților, în total 2.880.000 lei.
Banii au fost primiți de către Alexandru Ciocâlteu din februarie 2011 (scăzând cele 6 luni în care banii au fost primiți de Petruța Lazăr) până în noiembrie 2013 inclusiv.
Ciocâlteu i-a comunicat persoanei că o parte din suma de bani o va remite Petruței Lazăr, aceasta ocupând în acel moment funcția de director economic.
Astfel, în perioada 2011 – 2013, Petruța Lazăr a primit de la Alexandru Ciocâlteu diferite sume de bani, cunoscând că acestea provin de la persoana respectivă, inculpata semnând în acea perioadă documente care vizau relația contractuală a spitalului cu firma respectivă.
Inculpații Petruța Lazăr și Alexandru Ciocâlteu urmează a fi prezentați la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand