Alexandru Chipciu, după prestația României cu Malta: Mai chinuim și noi fotbalul uneori
Alexnadru Chipciu a făcut declarația sa într-un interviu de la finalul meciului cu Malta.
„Mai chinuim și noi fotbalul uneori", a spus Chipciu, după victoria la limită din fața echipei malteze.
„Sincer, și noi ne așteptam la un scor mai mare cu Malta, dar bine că am câștigat și că suporterii ne-au susținut până la final și ne-au aplaudat".
Alexandru Chipciu a fost de acord cu prestația slabă a naționalei României, spunând: „Și eu dacă eram suporter și vedeam prestația noastră după acele ocazii eram și eu dezamăgit. Dar ăsta e fotbalul".
Conform Agerpres, jucătorul lui Anderlecht a precizat că a mai văzut meciuri asemănătoare: „Am mai văzut meciuri dintr-astea de foarte multe ori, la Anderlecht, la FCSB, la națională, când lucrurile nu merg deloc, toți pierd mingi pe toate părțile terenului, lumea își pierde răbdarea şi te trezești că primești gol când te duci în atac. Mai bine arunci mingea prin tribună, îți iei niște huiduieli, dar câștigi cu 1-0."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News