
'Se impune restructurarea Agenţiei Naţionale de Transplant, pentru buna funcţionare şi transparentizare a activităţii de transplant în România. Numirea de astăzi este un prim pas în acest sens. Am încredere că noul director executiv va reuşi să organizeze un sistem care să funcţioneze în condiţii optime, în beneficiul pacienţilor a căror viaţă depinde de efectuarea unui transplant. Mai mult, sperăm că nouă lege a transplantului va putea fi gata în cel mai scurt timp pentru consultare. Mi-am propus să continui să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru ca drama tânărului care a pierdut ieri lupta cu viaţa să nu se mai repete', a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat.
Atribuţiile directorului executiv al ANT
Printre atribuţiile directorului executiv al ANT se numără: reprezentarea Agenţiei în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, aprobarea Regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplina tehnologică şi administrativă, acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării la om, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare, supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate transplantării, în conformitate cu directivele şi recomandările Uniunii Europene.
Noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, dr. Alexandra Anca Mureşan, este medic primar chirurgie generală din anul 2013. Până în prezent şi-a desfăşurat activitatea la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie 'prof. dr. Octavian Fodor' din Cluj-Napoca. Este un bun cunoscător al proceselor de control al calităţii şi normelor legislative din domeniul sanitar.
Vezi: Călin Farcaş, deces. Sorina Pintea: Nu a fost o problemă de bani din partea statului român
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Călin Donca, afaceristul de la „Chefi la cuţite”, a fost reținut. Update: DIICOT a ridicat bolizii de lux ai miliardarului / galerie foto
- Trei băuturi mai bune decât cafeaua. Te trezesc instant
- Pescobar: Nu s-a găsit niciun fel de marfă stricată. Vindem 1000-1500 kilograme. Taverna Racilor nu este închisă
- BANCUL ZILEI: Soțul are o nouă secretară
- Noi măsuri fiscale. Kelemen Hunor: Așa ceva nu se poate accepta. Trebuie să dispară din proiect
- ANPC a închis Taverna Racilor a lui Pescobar. Lista prețurilor uriașe din meniu
- Prețurile imobiliarelor au scăzut față de anul 2022. Avertismentul unui expert imobiliar / video
- În Bucureşti, "s-a mers pe ideea de plăcintă". Explicaţia unui urbanist cu sectoarele. "Sectorul 5 are şi un mare ghinion"
- Taverna Racilor, restaurantul lui Pescobar din Herăstrău, închisă pentru un an de ANPC - propunere
- Prețul petrolului a scăpat de sub control. Grecii anunță prețuri uriașe la pompă