Alex, papagalul care a învățat să spună “Îmi pare rău” - VIDEO
Papagalul Alex este probabil cel mai cunoscut papagal din istorie, datorită inteligenței sale dobândite după un studiu de 30 de ani, condus de cercetătoarea Irene Pepperberg.
Autor: Alexandra Schapson
Povestea papagalului a început în anul 1977, când cercetătoarea l-a cumpărat dintr-un magazin de animale din Chicago, pe când acesta avea 12-13 luni.
În cei 30 de ani petrecuți împreună, Alex a devenit cel mai bun prieten al cercetătoarei, alături de care a învățat să numere, să calculeze și să facă legături între obiecte și relații mai bine ca un copil în vârstă de 5 ani. Astfel, Alex a ajuns să stăpânească un vocabular de peste 150 de cuvinte, să pornească o conversație complexă sau să recunoască numele, materia din care sunt făcute și culoarea a peste 100 de obiecte.
Relația cercetătoarei Irene Pepperberg cu Alex era atât de strânsă încât, povestește aceasta: “Într-o zi, când Alex a fost internat într-o clinică veterinară din cauza unei infecţii ce-i ameninţa viaţa, el şi-a folosit vocabularul pentru a pleda în faţa cercetătoarei. După ce a fost închis de doctori într-o cuşcă din spital, Alex i-a spus lui Irene cu o voce tremurândă: „I’m sorry. Come here. Want to go back” („Îmi cer scuze. Vino aici. Vreau să merg înapoi”).
Din păcate, papagalul Alex a murit în anul 2007, cauza fiind
Ultimul mesaj a lui Alex către prietena și învățătoarea sa a fost „You be good. I love you. See you tomorrow” („Să fii bună. Te iubesc. Ne vedem mâine”), cuvinte pe care ingeniosul papagal i le adresa seară de seară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News