Alessandra Stoicescu va prezenta „Observatorul" de la ora 19.00.
Începând din această primăvară, Alessandra Stoicescu va prezenta Observatorul de la ora 19.00, de luni până vineri, la Antena 1.
„Într-o perioadă cu schimbări majore în viața mea, pe care le-am primit cu bucuria matură a mamei și a femeii împlinite din toate punctele de vedere, a venit și propunerea Antenei 1 de a prezenta Observatorul de la ora 19.00, unde timp de 16 ani am avut cele mai puternice experiențe din cariera mea de jurnalist. Parcă nici nu am lipsit de acolo, atât de firesc mi se pare să prezint Observatorul. Și nu e vorba doar de prezentarea celui mai important jurnal de știri al Antenei 1, ci de uriașa muncă de echipă din spate, unde abia aștept să pun amprenta experienței mele și de a face parte din cel mai important și mai complex proiect media al momentului. Un proiect în care, fără să uite o secundă de cei 26 de ani de când este pe piață, de tradiția pe care o are în spate, Observatorul face un salt imens spre viitor", a declarat Alessandra Stoicescu.
Cu o carieră de peste 25 de ani în mass-media, Alessandra Stoicescu este unul dintre cei mai experimentați, mai cunoscuți și mai apreciați jurnaliști din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video