Data publicării:
Alertă. Producătorul Pradaxa ar fi ascuns informații. Risc: "Hemoragii potențial letale"
Producătorul anticoagulantului Pradaxa, medicament utilizat în prevenirea riscului de accident vascular cerebral, a ascuns informații ce pot pune în pericol viața bolnavilor.
Trei experți în siguranța sănătății din Statele Unite și Canada scriu în British Medical Journal că Pradaxa poate cauza hemoragii periculoase. Ei avertizează că nivelurile de Pradaxa în sânge pot varia de peste cinci ori și că aceste variații sunt legate de hemoragii potențial letale, scrie The Wall Street Journal, potrivit Agerpres.
Laboratorul care fabrică Pradaxa, Boehringer Ingelheim GmbH din Germania, a respins acuzațiile ca "înșelătoare". Totodată, și-a exprimat îngrijorarea că publicarea articolului îi poate alarma pe pacienți și-i poate determina să oprească tratamentul, crescând riscul de accident vascular cerebral.
Pradaxa, numit generic dabigatran, a fost aprobat de Agenția americană pentru medicamente (FDA) în octombrie 2010 și de Agenția europeană a medicamentului (EMA) în 2011, fără cerința unui control periodic al sângelui. Medicamentul a fost aprobat pentru utilizare la pacienții predispuși la accident vascular cerebral din cauza fibrilației atriale.
VEZI și: Indemnizații pentru cei care au suferit un AVC și însoțitori. Vezi sumele
Posibilitatea de a prescrie Pradaxa fără a necesita teste de sânge regulate este unul din punctele forte în vânzarea medicamentului, care a generat 837 milioane dolari din vânzări în Statele Unite în 2013.
În articolul publicat în British Medical Journal, Thomas J. Moore, Michael R. Cohen și Donald R. Mattison scriu că o doză fixă de dabigatran a avut mare variabilitate în ceea ce privește fluiditatea sângelui, iar organele de reglementare ar trebui să recomande testarea nivelului plasmatic la toți pacienții noi. Într-un editorial separat, în aceeași publicație, doctorii Blake Charlton și Rita Redberg de la Universitatea California din San Francisco scriu că riscurile asociate utilizării dabigatranului ar putea fi mai mari decât s-a raportat anterior, în condițiile în care litigiul a relevat că producătorul nu a dezvăluit că monitorizarea poate reduce riscul de hemoragii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News