Data actualizării:
Data publicării:

Alertă meteo generală. Cod Galben și informare de vânt puternic până la 110 km/h. HARTA ANM

Autor: Irina Constantin | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto: Dc News
Foto: Dc News

Administrația Națională de Meteorologie a emis alerte meteo de vreme rea, fenomene ce vor fi prezente pe teritoriul țării până marți. 

O alertă meteo generală de vânt puternic a intrat în vigoare la ora 10:00, fiind valabilă până la ora 23:00. Administrația Națională de Meteorologie anunță că ”în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, Banat și în Carpații Meridionali, Carpații de Curbură și Munții Banatului vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h și izolat de 70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80...110 km/h”. 

De asemenea, de luni, de la ora 09:00, intră în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, valabilă până marți, la ora 06:00. ”În intervalul menționat vor fi averse în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în zonele montane aferente (Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali), pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă local de 10...15 l/mp și izolat de peste 25...30 l/mp. Izolat va cădea grindină. Vor fi intensificări ale vântului, local și temporar în vestul, centrul și estul teritoriului, în general cu viteze de 40...50 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de 60...80 km/h” anunță ANM. 

De asemenea, meteorologii au emis și o alertă de Cod Galben de intensificări ale vântului pentru luni, valabilă în intervalul 09:00 - 21:00: ”În Banat, sudul Crișanei și în Carpații Meridionali și Munții Banatului vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80...100 km/h”. 

Meteorologii au emis și prognoza meteo pentru București. Astăzi, ”vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea de ploaie redusă. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 16...18 grade și cea minimă de 4...6 grade”. 

Luni, ”vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 19...21 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 8 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel