Data actualizării:
Data publicării:

Alertă globală cornavirus. Adrian Streinu-Cercel: Noi ne-am pregătit! Primele semne

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului "Matei Balș", a vorbit despre noul virus care face ravagii în China - cornavirus - și despre pericolul care ne pândește. Poate ajunge și în România.

"Familia aceasta a cornavirusurilor, oricând, poate genera o întorsătură deosebit de importantă în evoluţia unei infecţii care, iniţial, pare banală. În momentul de faţă, noi ne-am pregătit, la nivelul Institutului, cu o unitate care poate să izoleze pacienţii în cazul în care un astfel de caz ar fi posibil pe terioriul României. Dar cu avioanele care circulă, acum, de dimineaţă până seara, transferul unui astfel de virus dintr-un loc în altul nu mai reprezintă o problemă", a declarat Adrian Streinu-Cercel, în emisiunea "Punctul de Întâlnire" de la Antena 3.

"În momentul de față, acest nou virus nu şi-a căpătat încă toate valențele pentru a face posibilă apariţia unei pandemii. Aşa că vorbim de un focar din China. Cazul relatat este tot din China. S-a dus în Thailanda în vizită şi a fost reţinută de pe aeroport pentru că sistemele termosensibile au arătat că persoana respectivă era febrilă. Iată că un astfel de sistem începe să devină din ce în ce mai util pe toate aeroporturile din lume. Poate să dea indicii că persoanele respective pot aduce cu ele astfel de patogeni", a mai spus directorul Institutului "Matei Balş".

"Toată lumea trebuie să fie cu arma la picior"

"Când un astfel de nou virus apare, toată lumea trebuie să fie cu arma la picior. Inclusiv noi ne-am luat măsurile necesare ca să putem să izolăm aceşti pacienţi şi să nu îi punem în contact cu alţi pacienţi care ar putea reprezenta puncte de plecare de noi focare. Modalitatea de transmitere foarte rapidă creşte riscul potenţial de apariţie de noi focare în alte regiuni, cum ar fi, inclusiv, România", a declarat Streinu-Cercel.

"Animalele poartă aceste virusuri"

"Măsurile de prevenție sunt cele clasice. În momentul în care persoana este bolnavă şi începe să strănute, trebuie să îşi acopere gura. Dacă tușește, trebuie să își acopere gura, după care trebuie să se spele pe mâini. Altfel, există posibilitatea transmiterii prin contact direct. Să nu uităm că aceste virusuri pleacă de la animale. De exemplu, în China, a plecat de la pisici. Când a fost vorba de Arabia Saudită, a plecat de la cămilă.

Animalele poartă aceste virusuri, la nivelul lor se produc modificări genetice care permit transmiterea la om şi apoi transmiterea interumană devine din aproape în aproape. Primele semne sunt ca cele de gripă, stare proastă, febră nu foarte mare, după care apar celelalte complicaţii, cum ar fi insuficiența respiratorie şi renală", a spus Adrian Streinu-Cercel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel