Data actualizării:
Data publicării:

Alergie la FRIG. Știai că există? Simptome, diagnostic și tratament

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Alergie la FRIG. Știai că există? Simptome, diagnostic și tratament / Foto: Pixabay, Nederland
Alergie la FRIG. Știai că există? Simptome, diagnostic și tratament / Foto: Pixabay, Nederland

Știai că există alergie la frig?

Alergia la frig este des întâlnită în rândul tinerilor care dezvoltă o reacție alergică la temperaturile scăzute, scrie Realitatea.net. Se pare că cei mai afectați sunt oamenii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care locuiesc în zone cu climat rece, însă îi poate afecta și pe copii sau pe vârstnici.

Alergie la frig, simptome

Printre cele mai întâlnite simptome de alergie la frig se numără înroșirea și mâncărimile pielii expuse la temperaturi scăzute și formarea de băşici sau eczeme pe porţiunea expusă la frig. Totuși, pot exista și alte manifestări, în funcție de fiecare individ în parte.

O agravare stării de sănătate din cauza frigului poate duce la: umflarea mâinilor (în special când intră în contact cu un obiect rece), umflarea buzelor când se consumă alimente sau băuturi foarte reci, oboseală, umflarea limbii sau a gâtului, dificultăţi de respiraţie, leşin, ritm cardiac accelerat, palpitaţii, ameţeală, dureri de cap, anxietate, tensiune arterială scăzută și chiar șoc anafilactic.

Cauzele alergiei la frig

O astfel de alergie la frig poate apărea dacă persoana înoată în apă foarte rece, dacă consumă băuturi cu gheață sau dacă se expune la aerul rece al aparatului de aer condiționat. Totuși, medicii nu știu exact ce generează apariția acestor reacții la anumiți oameni.

Diagnosticul de alergie la frig se suspectează pe baza simptomelor pacientului şi poate fi confirmat cu ajutorul testelor de sânge, care pot identifica nivelul markerilor alergeni. Expunerea la un obiect rece (cum ar fi, de exemplu, un cub de gheaţă) şi menţinerea acestuia pe piele timp de 1-5 minute duc, în cazul alergiei la frig, la declanşarea inflamaţiei şi tumefierii porţiunii respective – acest test îl ajută pe medic să observe reacţia organismului la un stimul rece, scrie Csid.ro.

Tratamentul pentru alergia la frig constă în administrarea de antihististaminice. În plus, oamenii trebuie să fie atenți la factorii de risc pentru a putea lua măsuri de prevenție a declanșării unor reacții alergice. De asemenea, este indicată purtarea la îndemână, în permanenţă, a unui injector cu epinefrină, în cazul în care simptomele se înrăutăţesc brusc şi se instalează şocul anafilactic. Uneori simptomele pot dispărea de la sine în câteva zile sau câteva săptămâni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel