Data publicării:

Alegerile prezidenţiale din Bulgaria: Conservatorul Rosen Plevneliev în turul doi cu socialistul Ivailo Kalfin

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
l Rosen Plevneliev
l Rosen Plevneliev

Alegeri prezidentiale 2024

Candidatul susţinut de premierul conservator bulgar Boiko Borisov, Rosen Plevenliev, s-a clasat pe primul loc, duminică, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, devansându-l pe socialistul Ivailo Kalfin, relatează AFP, precizând că cei doi urmează să se confrunte în turul doi.

Potrivit primelor estimări ale institutelor de sondaje, Rosen Plevneliev, în vârstă de 47 de ani şi susţinut de partidul de guvernământ GERB, ar obţine în jur de 40 la sută din voturi, situându-se la distanţă considerabilă, de peste zece puncte, de rivalul său de stânga, într-un scrutin test pentru popularitatea lui Boiko Borisov, în timp ce economia ţării încă stagnează.

Pentru Boiko Borisov, aflat la jumătatea mandatului, aceste alegeri sunt o ocazie de a lua pulsul populaţiei. Dacă Guvernul a reuşit să menţină o oarecare stabilitate macroeconomică, acest lucru s-a făcut cu preţul unei austerităţi severe.

Aproximativ 6.900.000 de bulgari au fost chemaţi la urne duminică pentru a-şi alege preşedintele şi consilierii municipali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel