Așadar, polonezii votează, duminică, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, între Andrzej Duda, actualul preşedinte, şi Rafal Trzaskowski.
BBC spune că scrutinul va fi crucial pentru modelarea viitorului ţării şi a relaţiilor cu Uniunea Europeană, cel puţin pentru următorii ani.
Preşedintele Duda, în vârstă de 48 de ani, este de profesie avocat. A obţinut o victorie surprinzătoare în 2015, din postura de reprezentant al aripii tinere, moderate a partidului Lege şi Dreptate, care a pierdut un şir de alegeri cu un candidat de forţă al partidului, Jaroslaw Kaczynski. Vrea să apere modelul tradiţional de familie. Mulţi polonezi îl văd ca pe cel care i-a scos din sărăcie, pentru prima dată de la sfârşitul comunismului în 1989. Mai ales în sate şi oraşe mici, unde preşedintele Duda a obţinut majoritatea absolută a voturilor în primul tur al alegerilor în urmă cu două săptămâni. Este susţinătorul programul 500+, prin care familiile primesc 110 euro pe lună pentru fiecare copil până la vârsta de 18 ani. Pe de altă parte, a promis să protejeze familiile poloneze de ceea ce el numeşte o „ideologie LGBT” importantă.
Rafal Trzaskowski are tot 48 de ani. Este adjunctul liderului partidului de centru-dreapta Platforma Civică, formaţiunea care a guvernat Polonia între 2007-2015. Partidul său a primit cele mai multe voturi în marile oraşe. El reprezintă aripa liberală a formaţiunii şi, în calitate de primar al Varşoviei, a participat la marşurile de egalitate LGBTQ şi a propus introducerea educaţiei sexuale în şcoli pentru a contracara agresiunea împotriva minorităţilor. Trzaskowski promite că va stopa încercările de politizare a instanţelor şi susţine independenţa procurorului general.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă