Data actualizării:
Data publicării:

Alegeri prezidențiale 2019, declarații de avere. Discrepanță mare între candidații ”bogați” și cei ”săraci”

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

Aglomerație pe scena politică, pentru prima funcție în stat, de președinte al României. Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis, Dan Barna, Mircea Diaconu și alții candidează la alegerile prezidențiale. 

Mediafax a publicat averile candidaților la alegerile prezidențiale. 

Iată, pe scurt, cu ce se mândresc prezidențiabilii: 

 

Ramona Bruynseels, candidatul PPU-SL: 

 

- bijuterii și ceasuri în valoare de 70.000 de euro. 

- obiecte de artă în valoare de 30.000 de euro.

- teren intravilan de aproape 1.000 de metri pătrați, deținut împreună cu soțul ei. 

- apartament de 196 de metri pătrați. 

- autoturism Land Rover fabricat în 2010. 

- în conturi: 46.827 de lei, 27.398 de dolari și 31.966 de euro.

- soțul mai deține: apartament de 82 de metri pătrați, două case de vacanță de câte 180 și 220 de metri pătrați, teren intravilan de 1.680 de metri pătrați și două case de locuit, de 996, respectiv 192 de metri pătrați. 

- acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale la Barclays PLC (84.065 de lire sterline), Ardora SRL (416.000 de euro), Erste Bank (117.648 de euro), Standard Bank Performance Reward Plan 2019-2021 (8.466.540 de rand sud-african), dar și altele.

Mircea Diaconu, independent susținut de ALDE și Pro România: 


- cinci terenuri și cinci imobile, împreună cu soția

- primul teren a fost cumpărat în 1978 și are 130 de metri pătrați, un al doilea a fost achiziționat în anul 2000 și se întinde pe o suprafață de 2.000 metri pătrați, iar ultimul teren achiziționat de cuplul Diaconu, în anul 2016, are 12,15 metri pătrați, două dintre terenuri au fost moștenite, unul în 1991 și are 1.000 de metri pătrați, iar celălat îi revine și lui Alexandru Diaconu, din 1974, tot de 1.000 metri pătrați. 

- două case, una de 150 metri pătrați, achiziționată în 1978, iar alta în 2000, de 208 metri pătrați, o casă de vacanță, care se află în construcție, se întinde pe 80 metri pătrăți și a fost cumpărată în 1992, iar apartamentul pe care cei doi îl dețin are 39,12 mp și a fost cumpărat în 2016. De asemenea, cei doi au mai căpătat, prin moștenire, în anul 1974, și un grajd.

- trei autovehicule, un Citroen Mehari, annul 1971, un ARO 10 și un SMART. 

- conturi de 26.517 lei, 113,35 euro. 

- pensie anuală de 95.154 de lei.

Dan Barna, candidatul USR-PLUS: 


- 13 conturi bancare, cu valoarea de 1.356.500 lei, 70,674 euro și 150.91 dolari.

- venit anual de 128.044 de lei.

- deține, împreună cu soția, trei imobile, unul cumpărat în anul 2007 de 97,09 metri pătrați, altul în 2012 de 32,67 metri pătrați și un altul în 2014 de 77 de metri pătrați. 

-  teren, moștenit în 2014, de 1.252 metri pătrați.

- a oferit acțiuni către societăți comerciale în valoare de 82.516 lei.

Alexandru Cumpănașu, candidat independent

- venit anual de 1.132.933 de lei.

- șase imobile cu o suprafață 872 de metri pătrați, cumpărate între 2013 și 2017, iar pe numele soției sale se regăsește un altul de 78 de metri pătrați. 

- două autoturisme, un Subaru din 2008 și un Mercedes din 2018. 

- două terenuri cu o suprafață de 1.000 de metri pătrați, achiziționați între anii 2016 și 2017, iar soția deține un teren de 117 metri pătrați, cumpărat în anul 2014. 

- în conturi: 260.862 de lei și 17.000 de euro.

- un împrumut de 152.972 de lei către Asociația pentru Implementarea Democrației.

- împrumut la o persoană fizică de 330.000 de euro și altul de 171.000 de lei. 

Kelemen Hunor, candidat UDMR: 

- venit anual de 222.636 lei.

- activele financiare din conturi și fonduri de investiții se ridică la 216.000 lei.

- teren de 711 metri pătrați. 

- cotă parte la cinci terenuri cumpărate între anii 2000 și 2017, care însumează 7.407 de metrii pătrați, terenuri ce au ca titulari rude de ale lui Kelemen Hunor sau alte persoane fizice.

- Ford Fiesta din 2004. 

- deține în conturile mai multor bănci un total de 216.000 de lei și 500 de euro.

- tablouri ale unor artiști contemporani în valaore de 6.000 de euro.

- credit de 152.580 de lei la Banca Transilvania.

Viorica Dăncilă, candidat PSD

- în conturi suma de 518.218 de lei, 57.615 euro și 18.233 de dolari.

- venit ca premier de 142.519 de lei.

- bijuterii de aur, inclusiv broșe, în valoare estimată de 5.000 de euro.

- deține, împreună cu soțul, un teren intravilan de 544 metri pătrați.

- două terenuri moștenite: un teren intravilan de 1.200 de metri pătrați și un teren agricol de două hectare.

- deține, împreună cu soțul, un apartament de 100 de metri pătrați, o casă de vacanță de 417 mp și una de locuit de 140 de mp.

- apartament moștenit de 40 de metri pătrați.

- Volkswagen Passat din 2014.

Viorel Cataramă, candidat Dreapta Liberală: 

- 56 de tablouri în valoare de 2 milioane de euro, cumpărate între 1982 și 2010, 14 statui 300.000 de euro, achizițioante între 1993 și 2015 și vase decorative în valoare de 100.000 de euro.

- bijuterii și ceasuri în valoare de 685.000 de euro.

- plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate în mai multe valute, la mai multe societăți și persoane fizice în valoare de 32.654.606 de lei.

- în conturi și depozite bancare și fonduri de investiții 253.000 de lei, 115.000 de franci elevețieni, 20.800 de dolari și 15.000 de euro.

- două case de locuit dobândite în 2005 care însumează 6.136 metrii pătrați, o casă primită în 2006 prin donare, cu suprafața de 1.246 metri pătrați, un apartament cumpărat în 2009 de 174 metri pătrați și un altul de 301 metri pătrați, achiziționat în același an.

- spațiu comercial cu suprafața de 5.806 metrii pătrați.

- soția deține o vilă și un apartament cumpărate în anii 2000 și 2005, care însumează 710 metrii pătrați.

- credit de 1,2 milioane de franci elvețieni, un leasing de 71.550 de euro pentru o mașină BMW X5 și un alt leasing de 71.371 de euro pentru un Mercedes GLE, toate trei fiind contractate în anul 2018.

- în 2013, a achizițioant un ski jet Yamaha și o barcă cu motor Chaparral.

Klaus Iohannis, candidat PNL: 

- cinci case: unul dobândit în 1997, prin cumpărare, de 84.60 mp, alt imobil obținut prin cumpărare în 2001 de 253 mp, unul obținut prin donație în 1992 de 377 mp, a cumpărat două case în 2007, de 76 mp, respectiv 64 mp. 

- un cont bancar în valoare de 250.000 lei.

- venituri în valoare de 61.658 lei prin închirierea unui imobil din Sibiu. 

- cont în bancă deschis în 1999 în valoare la zi de 250.000 lei.

- venit de la Administrația Prezidențială, în ultimul an fiscal încheiat, în calitate de președinte, de 165.100 lei.

Theodor Paleologu, candidat PMP:


-  două terenuri agricole moştenite în 2005 şi o casă de 400 metri pătraţi.

- cinci conturi şi depozite bancare de 189.418 lei şi 32.072 euro.

- veniturile de la Fundaţia Paleologu sunt de 8.424 lei, la acestea adăugându-se venituri din activităţi independente de 108.113 lei şi din arendă - 23.625 lei.

Cătălin Ivan, candidat ADN: 

- apartament cumpărat în 2009, împreună cu soţia.

- trei autoturisme achiziţionate în perioada 2007 - 2018.

- cinci conturi şi depozite bancare în sumă de 6.695 euro şi 15.000 lei şi patru credite, scadente anul acesta şi anul viitor, de 60.000 euro.

- venituri de la Parlamentul European de 78.174 euro şi din chirie - 23.500 lei, iar soţia sa are venituri din salariu de 23.167 lei, iar din alocaţia pentru copii - 3.024 lei.

Bogdan Stanoevici:

-  un autoturism Chevrolet, o motocicletă Honda cumpărate în 2001 şi, respectiv, în 2002.

- trei conturi şi depozite bancare în sumă de 150.120 lei.

- venituri din salariul de manager la Circul Metropolitan de 85.795 lei şi din activităţi independente - 118.900 lei.

John-Ion Banu:


-  şase terenuri intravilan, forestier, păşune şi lac dobândite în perioada 2006 - 2016.

-  trei case de locuit.

- autoturism BMW cumpărat în 2016.

-  tablouri de 12.000 euro.

- trei conturi bancare de 197.000 dolari.

- o datorie de 178.000 dolari scadentă în 2029.

- venituri din activitatea de preşedinte al unei firme private de 87.000 dolari, din dividende - 21.000 dolari, din pensii - 18.500 dolari şi din profitul unei ferme de animale - 35.000 dolari.

 

Ninel Peia:

 

- nouă terenuri intravilan şi agricol dobândite în perioada 2005 - 2012.

- o casă de locuit şi o casă de vacanţă şi două autoturisme Mercedes cumpărate în 2007.

- bijuterii de 400.000 euro şi trei conturi bancare de 8.000 lei.

- părţi sociale la şase firme.

- a acordat trei împrumuturi în nume personal de 2.311.319 lei şi a contractat două credite de 85.000 lei.

- venituri din salarii de 79.000 lei, iar soţia sa are venituri de 18.000 lei.

 

Sebastian Constantin Popescu nu deţine terenuri, casă sau venituri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel