Data actualizării:
Data publicării:

ALEGERI PREȘEDINTE PNL. Alina Gorghiu: De ce candidează împotriva lui Ludovic Orban

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Alina Gorghiu, candidată la șefia PNL, a făcut primele declarații înainte de ședința ce va decide cine va fi înlocuitorul lui Klaus Iohannis: ea sau Ludovic Orban.

"Eu cred că toate trebuie discutate la vremea lor. Am venit astăzi să-mi prezint candidatura şi să câştig un vot. Despre ce se va întâmpla după discutăm şi eu şi Ludovic Orban, în aceeaşi măsură, vom fi amândoi la declaraţii. Nu pot să vă spun de acum cine câştigă fiindcă sunt absolut convinsă că va fi o competiţie deschisă, corectă", a spus Alina Gorghiu, întrebată cum va face faţă unei copreşedinţii în noul PNL cu Vasile Blaga.

Ea i-a urat succes contracandidatului său, Ludovic Orban, şi a spus că îşi doreşte ca rezultatul acestei zile să fie un interimat care să ducă la consens în PNL.

ALEGERI PREȘEDINTE PNL. Klaus Iohannis, despre Ludovic Orban: Să-l lăsăm să-și facă numărul

"Nu am venit să-l provoc pe Ludovic Orban, nu am venit să contracandidez un amic, un coleg, ci am venit să transmit un mesaj colegilor din care să înţelegem că PNL are astăzi, prin plecarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, prin câştigarea de către Klaus Iohannis a alegerilor, ocazia la unitate reală, de care nu s-a bucurat foarte mult în ultima vreme, şi are ocazia să stabilească odată pentru totdeauna, definitiv, dacă mai era nevoie, că este reala dreaptă în România", a mai afirmat deputatul PNL.

Alina Gorghiu a precizat că a luat decizia de a candidat, miercuri, când s-a retras Teodor Atanasiu din cursă și nu a știut despre susținerea lui Klaus Iohannis până la ședința informală a PNL.

"L-am informat pe preşedintele Klaus Iohannis, nu am ştiut care va fi poziţia domniei sale până ieri, la şedinţa informală, când mai mulţi colegi ai mei au insistat pentru a obţine o poziţie de la domnia sa, pe care o să o aflaţi de la dânsul", a arătat ea.

Candidata la șefia PNL a precizat că această candidatură a sa este o dovadă că a înțeles votul din 16 noiembrie de nevoie de aer nou în politică, de oameni noi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel