ALEGERI LOCALE 2016: Dragnea: Firea, Teodorovici și Nicolae, posibili candidați PSD pentru București
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dezvăluit, miercuri, cine sunt cei trei politicieni care ar putea candida la Primăria Municipiului București.
"Gabriela Firea are o şansă foarte mare. Noi săptămâna viitoare estimăm să convocăm Comitetul Executiv Naţional, că aşa este în statut pentru a valida candidaturile, atât pentru Primăria Capitalei, cât şi pentru sectoare. În opinia mea, Gabriela Firea are prima şansă, dar sunt şi alţi colegi care doresc să îşi asume această candidatură şi va fi o discuţie deschisă, transparentă şi foarte cinstită despre şanse reale", a spus Liviu Dragnea, într-un interviu pentru Adevărul Live, întrebat ce şanse are Firea să fie candidatul PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei, potrivit Agerpres.
El a adăugat că încă doi social-democraţi au anunţat că îşi doresc să intre în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei: Eugen Teodorovici şi Şerban Nicolae. Președintele PSD a adăugat că se va face încă o cercetare sociologică ce va fi analizată şi în funcţie de care se va lua o decizie finală.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News