Lider ALDE pune cruce alegerilor în două tururi. ”Lucrurile sunt jucate”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Toma Petcu
Toma Petcu
ALDE își dorește alegeri în două tururi, dar crede că vor fi alegeri locale într-un singur tur. 

"Închidem un an destul de complicat politic, dar la sfârşitul căruia se pot deschide foarte multe oportunităţi şi variante astfel încât să putem fi o forţă politică nu doar pe plan judeţean, ci şi naţional. În funcţie de rezultatele obţinute la ultimele alegeri a reieşit faptul că, în judeţul Giurgiu, ALDE are capacitatea de a obţine în permanenţă un scor peste 10%. Ceea ce mă bucură este faptul că oamenii au început să iasă la vot. Suntem în plin proces de selecţie a candidaţilor pentru fiecare localitate, pentru primărie şi pentru Consiliul Judeţean. Aici depindem foarte mult de sistemul electoral care va fi stabilit pentru anul următor. Noi am încercat în Parlament să reuşim să anulăm Ordonanţa 40 din acest an prin care se stabileşte că preşedintele de consiliul judeţean este ales uninominal şi nu din rândul consilierilor, aşa cum a fost ales până acum. Nu am avut succes până acum din diferite motive, bineînţeles că principalul opozant este PSD. Din ceea ce observ în Parlament în ultima perioadă, cred că va fi foarte greu să schimbăm acest lucru şi opinia mea, deşi nu îmi doresc acest lucru, este că această Ordonanţă 40 va rămâne în vigoare', a declarat preşedintele ALDE Giurgiu, Toma Petcu, citează Agerpres.

”Nu este lucrul pe care mi-l doresc”

"Am încercat să readucem alegerea primarilor în două tururi, îmi doresc foarte mult ca primarii să fie aleşi cu majoritatea de votanţi din localităţile respective, dar tot din logica Parlamentară şi din faptul că actualul Guvern nu doreşte să-şi asume majoritatea pe aceste două modificări, la preşedinţii de CJ şi la primari, părerea mea este că, în acest moment, lucrurile sunt aproape jucate şi primarul va rămâne ales din primul tur. Nu este lucrul pe care mi-l doresc, din contră, mi-aş fi dorit ca primarul să fie ales din două tururi. Cred că suntem partidul care poate să ofere aproape pe fiecare localitate soluţii noi, oameni care să vină să schimbe primarul în funcţie şi modul în care se face administraţie, aşa am fi jucat mult mai mult această posibilitate de a câştiga primăriile", a încheiat Toma Petcu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel