Alegeri în Bulgaria: Partidul lui Boiko Borisov este pe primul loc - exit-poll
Formaţiunea condusă de fostul premier Boiko Borisov, GERB,se clasează pe primul loc, cu 31% din voturi, în scrutinul legislativ din Bulgaria, conform rezultatelor de tip exit-poll citate de site-ul Novinite.com. Rata participării la vot a fost de 45-46%.
Potrivit Institutului de sondaje Sova Harris, formaţiunea conservatoare GERB (Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) a obţinut 31% din voturi, în timp ce Partidul Socialist a primit 25-26% din voturi, informează Novinite.com.
Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi se clasează pe locul al treilea, cu 10,3% din voturi.
Conform Institutului de sondaje Alpha Research, GERB a obţinut 31,1% din voturi, Partidul Socialist 27,1, Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi 11%, iar formaţiunea naţionalistă Ataka aproximativ 7,5% din voturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News