Alegeri Germania. Sondaj Merkel-Schulz
Decalajul dintre social-democrați și conservatori în Germania s-a redus ușor în intențiile de vot, indică un sondaj publicat marți, cu cinci zile înainte de alegerile la nivel federal, relatează agenția Reuters.
Potrivit sondajului săptămânal, efectuat de institutul Forsa pentru televiziunea RTL și revista Stern, sprijinul față de conservatorii cancelarului Angela Merkel — Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și ramura sa bavareză Uniunea Creștin-Socială (CSU) — a scăzut cu un punct procentual, ajungând la 36%, în timp ce scorul Partidului Social-Democrat (SPD) a rămas neschimbat, situându-se la 23%.
Partidul Stângii (de extrema stângă) este creditat cu 10% din intențiile de vot, ceea ce face ca el să devină a treia forță politică în viitoarea componență a Bundestag-ului (camera inferioară a parlamentului federal).
Formațiunile Partidul Liber-Democrat (FDP, liberalii, pro-business) și Alternativa pentru Germania (AfD, antiimigrație), care are o atitudine critică față de Uniunea Europeană (UE), se află amândouă pe același loc, cu câte 9% din intențiile de vot. Verzii (ecologiștii) ar obține 8%, indică sondajul.
Aceasta înseamnă că doar o altă mare coaliție, formată din conservatori și social-democrați, sau o alianță tripartită, alcătuită din conservatori, liberali și ecologiști, care nu a existat la nivel național, ar putea avea o majoritate stabilă, potrivit sondajului, efectuat pe un eșantion de 2.501 persoane, în perioada 11-15 septembrie, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News