Data publicării:

Alegeri Germania. Schulz vrea creșterea impozitelor pentru bogați

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Liderul Partidului Social-Democrat (SPD), Martin Schulz, a prezentat luni propunerile fiscale ale formațiunii sale înaintea alegerilor federale din septembrie, accentul fiind pus pe majorarea impozitelor pentru cei bogați și relaxarea poverii fiscale pentru persoanele cu venituri mici și medii,

Martin Schulz vizează postul de cancelar, dar partidul său înregistrează pierderi în sondaje după creșterea consemnată imediat după desemnarea sa în fruntea SPD, în ianuarie.

SPD intenționează ca, prin aceste propuneri, să așeze justiția socială în centrul campaniei sale, dar votanții par mai preocupați de securitatea națională și de integrarea refugiaților, sondajele plasându-i detașat în frunte pe conservatorii cancelarului Angela Merkel, la distanță de peste 10 procente.

Potrivit liderului SPD, planul partidului său înseamnă că familiile cu venituri mici și medii vor plăti impozite totale cu 15 miliarde de euro mai puțin în fiecare an.

Vom reduce povara fiscală pentru veniturile mici și medii și vom sprijini familiile, a declarat Schulz în fața jurnaliștilor. Propunerea noastră este bună nu doar pentru Germania, ci și pentru Europa, a adăugat liderul social-democrat, apreciind că planul va contribui la stimularea cererii interne și la absorbirea mai multor importuri din alte țări europene.

Potrivit lui Martin Schulz, SPD își propune să crească impozitul maxim pe venit de la 42% la 45%, ridicând în același timp pragul de la care acesta se va aplica la 76.000 de euro, de la 54.000 de euro, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel