Data publicării:

Alegeri europarlamentare 2019. Macron şi Merkel, măsuri înaintea campaniei electorale

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Emmanuel Macron şi Angela Merkel au discutat, vineri, asupra problemelor Uniunii Europene asupra cărora cei doi vor să avanseze până la sfârşitul anului, înainte de campania pentru alegerile europene din luna mai 2019.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul german Angela Merkel au discutat, vineri, numeroase probleme europene asupra cărora cei doi vor să avanseze până la sfârşitul anului, înainte de campania pentru alegerile europene din luna mai, care le-ar putea încetini ritmul, informează Reuters. 

Preşedintele francez şi cancelarul german au evocat la începutul întâlnirii lor desfăşurate la Marsilia aprofundarea zonei euro, uniunea bancară, impozitarea giganţilor digitali şi problema migraţiei, fără să uite de ieşirea Marii Britanii din UE, un subiect asupra căruia Londra şi Bruxellesul încearcă să ajungă la un acord, precum şi politica externă europeană şi cea din domeniul apărării. 

Obiectivul discuţiilor

Obiectivul discuţiilor, "pregătirea reluării activităţii (după vacanţă) şi o agendă pentru următoarele şase luni, care se anunţă destul de încărcată, dar la care, ştiu, Germania şi Franţa vor continua să colaboreze pentru a se pregăti de viitor", a afirmat Emmanuel Macron. "Programul nostru va fi bine ocupat", a declarat Angela Merkel, enumerând subiectele menţionate, ca atâtea alte provocări cu care se confruntă Uniunea. "Cred că vom putea progresa în favoarea unei Europe independente capabile să-şi rezolve propriile probleme", a spus ea. 

Cei doi lideri au abordat, de asemenea, contextul politic marcat de o ascensiune a forţelor care îmbrăţişează o linie dură în privinţa migraţiei, ilustrate în ultimele săptămâni de luările de poziţii din partea premierului ungar Viktor Orban şi a ministrului de interne italian Matteo Salvini. 

Macron, maraton diplomatic

Joi, la Luxemburg, Emmanuel Macron şi-a continuat maratonul diplomatic în căutarea aliaţilor "progresişti" în vederea scrutinului din luna mai. Preşedintele francez, care a acceptat să-şi asume rolul de "principal oponent" al guvernelor naţionaliste, se pronunţă în favoarea constituirii unei platforme progresiste până la sfârşitul anului. 

Între altele, Macron a solicitat Partidului Popular European (PPE) să-şi "clarifice poziţiile". "Nu putem fi simultan, pe mai multe subiecte, şi de partea cancelarului Merkel şi de partea premierului Orban", a spus el într-o declaraţie făcută la Luxemburg. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel