Alec Baldwin a apăsat pe trăgaci. Revolverul nu s-a descărcat singur - Concluzia FBI
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
foto: captură video
foto: captură video
Ancheta FBI a ajuns la concluzia că actorul Alec Baldwin a apăsat pe trăgaci când arma era îndreptată spre Halyna Hutchins, iar glonțul a ucis-o. 

În timpul filmărilor pentru ”Rust”, Alec Baldwin a apăsat pe trăgaci în momentul în care ținea arma îndreptată spre Halyna Hutchins. Aceasta este concluzia FBI care vine să contrazică versiunea actorului care a susținut că arma s-a descărcat, nu a declanșat-o, informează EFE, conform Agerpres. 

Raportul FBI, la care a avut acces ABC News, precizează că revolverul era în stare bună şi ”nu se putea descărca fără a apăsa trăgaciul”.

Actorul a asigura că nu a apăsat pe trăgaci


Într-un interviu acordat ABC News în octombrie anul trecut, actorul a asigurat că nu a apăsat niciodată pe trăgaciul pistolului şi că acesta s-a descărcat singur la eliberarea ciocanului.

Raportul poliţiei a calificat moartea Halynei Hutchins drept accident deoarece ”nu există nicio dovadă convingătoare că arma a fost încărcată intenţionat cu muniţie adevărată”.

Procuratura locală nu a depus încă nicio acuzaţie împotriva lui Alec Baldwin, care a fost acuzat de omucidere prin imprudenţă de către familia victimei, şi aşteaptă să obţină înregistrările telefonice ale actorului.

Halyna Hutchins a murit pe 21 octombrie 2021 din cauza rănilor prin împuşcare pe care le-a suferit în timp ce Alec Baldwin repeta scene ale filmului în New Mexico cu o armă care ar fi trebuit să fie goală, dar care s-a dovedit a fi încărcată.

Autorităţile din New Mexico i-au amendat cu aproape 140.000 de dolari în aprilie pe producătorii filmului, inclusiv pe Alec Baldwin, pentru că nu au respectat protocoalele de securitate.

Alec Baldwin spune că Halyna Hutchins i-a spus să îndrepte arma spre ea

"Acesta este un caz rar în care sistemul s-a defectat și cineva ar trebui să fie responsabil pentru consecințele tragice. Acea persoană nu este Alec Baldwin. 21 octombrie a fost cea mai proastă zi din viața lui Alec Baldwin. Această zi continuă să-l bântuie", se arată în documentele depuse în instanță de echipa legală a actorului care lucra și ca producător executiv ale peliculei.

"Ea i-a indicat lui Baldwin să țină arma mai sus, la un punct în care era îndreptată către ea. Se uita cu atenție la monitor, apoi la Baldwin, în timp ce dădea aceste instrucțiuni. Atât Hutchins, cât și Baldwin au avut convingerea că arma nu conținea gloanțe reale", se mai arată în documente, conform Film Now.

Familia Halynei Hutchins a depus o plângere împotriva actorului, la 4 luni de la moartea femeii

La aproape patru luni de la tragedia de la filmările pentru westernul "Rust", familia directoarei de imagine care şi-a pierdut viaţa după împuşcătura fatală a depus o plângere împotriva actorului Alec Baldwin. Aceștia au cerut despăgubiri "substanţiale", a anunţat avocatul familiei, relatează Agerpres, citând AFP.

În momentul tragediei, pe 21 octombrie, la o fermă din Santa Fe (New Mexico), Alec Baldwin manevra un pistol în timp ce lucra la o scenă din film cu directoarea de imagine Halyna Hutchins.

Alec Baldwin a declarat că a fost informat că pistolul de recuzită era "rece" - termen care desemnează armele care nu sunt încărcate cu muniţie reală.

Citește aici continuarea 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel