Data publicării:
Albești? Vezi de ce se întâmplă şi ce e de făcut
Albirea nu este doar un proces care apare pe măsură ce îmbătrânești. “De vină“ pot fi alți factori, printre care se numără stresul, fumatul, starea generală de sănătate și, desigur, moștenirea genetică.
De ce albim?
În termeni medicali, albirea părului se numeşte caniţie. Aceasta presupune albirea totală sau parţială a firelor de păr. Exceptând primul caz, în care ne confruntăm cu o problemă medicală, albirea treptată şi parţială a părului este un proces normal şi natural. Melanina este pigmentul care dă culoarea părului, cu cât melanina este în cantitate mai mare, cu atât mai închis este firul de păr. În timp, melanocitele (celulele care produc melanina) ajung să producă tot mai puţin pigment, până ce firul de păr devine alb. Iată câţiva din factorii determinanţi:
Vârsta
Pe primul loc, este desigur, procesul de îmbătrânire. În general, pe la 50 de ani, 50% din populație are părul pe jumătate alb. Cu vârsta, organismul încetinește producţia de melanină, cea care dă culoare părului.
Moștenirea genetică
Iată că există cineva pe care poți da vina. Dacă unul dintre părinți a început să albească pe la 30 de ani, poți fi aproape sigur că vei păți la fel.
Fumatul
Pe lângă alte efecte negative, fumatul are repercusiuni nefaste și asupra procesului de îmbătrânire – un nou studiu efectuat de specialiștii canadieni demonstrează fără putință de tăgadă că există o legătură foarte strânsă între procesul de albire înainte de 30 de ani și fumat.
Stres
Mulți oameni politici, inclusiv președintele Obama, au albit peste noapte, cel mai probabil din cauza stresului uriaș prin care trec. Un studiu recent demonstrează că stresul pe perioade mai mari de timp poate schimba ADN-ul unei persoane, unul dintre riscuri fiind îmbătrânirea prematură.
Rasă
Conform studiilor, persoanele de culoare încep să albească în jurul vârstei de 40 de ani, spre deosebire de caucazieni, la care acest proces demarează la 30 de ani.
Boli
Unele afecțiuni, cum sunt cele legate de tiroidă, pot avea influență asupra procesului de albire. De asemenea, cei care trec prin tratamente puternice, cum ar fi chimioterapia, pot avea surpriza ca părul să crească altă nuanță, după încetarea medicației.
Lipsa vitaminei D
Dacă nu vă bucurați cel puțin 20 de minute pe zi de lumina soarelui, este foarte posibil să ai carențe de vitamina D, și astfel să albești mai repede decât e cazul.
Putem inversa procesul de albire?
Din păcate, odată început, fenomenul de caniţie nu se va opri, ci se va dezvolta în timp. Puteţi, însă, să preveniţi albirea prematură a părului sau să încetiniţi procesul. Încercaţi să creşteţi nivelul de melanină din organism prin ajustarea alimentaţiei, consumând multe fructe şi legume bogate în vitamina B, A, magneziu, cupru sau iod sau limitând stresul, prin activităţi recreative şi odihnă. Părul încărunţit este mai uscat şi fragil în comparaţie cu cel pigmentat, de aceea necesită o îngrijire mai atentă. După albirea parţială sau totală, este nevoie să folosiţi produse de calitate care conţin substanţe active, special concepute să cureţe delicat scalpul şi să îngrijească firul de păr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News