Liberalii organizației Alba au depus, duminică, la BEJ o sesizare prin care reclamă că patru primari PDL din judeţ ar împiedica locuitorii de etnie romă din localităţile pe care le conduc să se prezinte la vot, ameninţându-i că le vor tăia ajutoarele sociale, PNL solicitând şi Poliţiei să facă cercetări privind aceste fapte penale.
Primarii din comunele Cetatea de Baltă, Jidvei, Săsciori şi Ighiu, membri ai PDL Alba, "au ameninţat direct populaţia de etnie romă spre a nu participa la referendum", se arată într-un comunicat de presă, transmis duminică, de PNL Alba, informează Mediafax.
PNL Alba susține că populație de etnie romă este împiedicată să se prezinte la urne, ei fiind amenințați că nu-și vor mai primi ajutoarele sociale.
"Practic, aceşti primari, complet aserviţi clicii coordonate de preşedintele suspendat, au ameninţat direct populaţia de etnie romă spre a nu participa la referendum. În aceste localităţi, cetăţenii au fost constrânşi de primarii Cucui Mihăilă (Cetatea de Baltă), Trif Alin (Jidvei), Florin Morar (Săsciori) și Traian Rusu (Ighiu) să nu participe la scrutin, susţinând că li se vor tăia ajutoarele sociale", se arată în comunicatul de presă al PNL Alba.
Privind aceste cazuri, reprezentanții PNL Alba au depus deja o plângere la Biroul Județean Județean, cerând, totodată, și Poliției "să se sesizeze şi să înceapă cercetări privind fiecare dintre aceste fapte penale".
În județul Alba, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu au votat și 507 de persoane, aflate la Penitenciarul Aiud, din cele 608 persoane cu drept de vot private de libertate, prin intermediul unei urne mobile puse la dispoziţie de o secţie de vot din apropierea închisorii.
La nivelul județului Alba au fost înființate un număr de 437 secţii de votare, unde sunt așteptați la urne 319.858 de alegători înscriși pe liste. Pentru referendumul din 29 iulie, secțiile votare sunt deschise începând cu ora 7.00, ele urmând a se închide la ora 23.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video