Data actualizării:
Data publicării:

Al-Qaida nu este prezentă în Afganistan, susţine un purtător de cuvânt al talibanilor

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Al-Qaida nu este prezentă în Afganistan, susţine un purtător de cuvânt al talibanilor
Al-Qaida nu este prezentă în Afganistan, susţine un purtător de cuvânt al talibanilor

Al-Qaida nu este prezentă în Afganistan şi mişcarea talibană nu are relaţii cu aceasta, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului politic al talibanilor, Mohammad Naeem, într-un interviu pentru postul de televiziune Al Hadath, informează duminică Reuters.

El a adăugat că sunt în curs discuţii cu SUA şi cu alte ţări cu privire la situaţia din Afganistan, după ce mişcarea islamistă a preluat puterea la Kabul, în urmă cu o săptămână. Un raport al ONU indica în ianuarie că în Afganistan mai sunt câteva sute de combatanţi ai Al-Qaida şi că talibanii menţin relaţii apropiate cu gruparea islamistă extremistă.

Talibanii neagă însă existenţa de militanţi ai Al-Qaida pe teritoriul afgan. Talibanii au controlat cea mai mare parte a Afganistanului din 1996 până în 2001, când au fost înlăturaţi pentru că l-au adăpostit pe liderul Al-Qaida Osama bin Laden, după atacurile din 11 septembrie asupra SUA.

Săptămâna aceasta, gruparea jihadistă Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) i-a felicitat pe talibani pentru preluarea puterii în Afganistan şi s-a angajat să continue jihadul.

AQPA este considerată de către SUA drept cea mai periculoasă ramură a reţelei internaţionale Al-Qaida, iar după atentatele din 11 septembrie 2001, americanii au vizat o parte dintre combatanţii acesteia în Yemen.

Putin, semnal de alarmă contra afluxului de 'combatanţi deghizaţi în refugiaţi' din Afganistan

Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat duminică la stăvilirea afluxului de refugiaţi din Afganistan, printre care s-ar putea ascunde 'combatanţi deghizaţi', în urma preluării puterii în această ţară de către talibani, informează AFP şi TASS.

'Partenerii noştri occidentali cer cu insistenţă primirea de refugiaţi în ţările din Asia Centrală, până când aceştia vor obţine viza pentru SUA sau pentru alte ţări', a declarat Putin în timpul unei reuniuni cu responsabili ai partidului puterii, Rusia Unită.

'Însă cine ar putea fi (ascuns) printre aceşti refugiaţi, cum se poate şti?', a subliniat el, apreciind că 'sute, chiar sute de mii sau poate milioane' de persoane ar putea dori să fugă de pe teritoriul afgan. Mai multe foste republici sovietice din Asia Centrală au o frontieră comună cu Afganistanul şi Rusia, iar 'combatanţi deghizaţi în refugiaţi' ar putea ajunge pe teritoriul rus, a subliniat Vladimir Putin.

Rusia 'nu vrea aceste aceste elemente provenind din Afganistan sau din alte ţări', a insistat preşedintele rus, amintind că ţara sa a luptat în Caucaz împotriva unei gherile jihadiste vreme de mai mulţi ani. Afganistanul va face luni obiectul unor discuţii în cadrul summitului online al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară ce reuneşte mai multe foste republici sovietice, condusă de Rusia.

Vineri, Vladimir Putin a subliniat deja că 'este important să fie împiedicată infiltarea de terorişti pe teritoriile ţărilor vecine' Afganistanului, 'inclusiv a celor care se dau drept refugiaţi'. Preşedintele rus a mai declarat vineri că alte state nu ar trebui să impună Afganistanului propriile lor valori, iar faptul că talibanii au preluat aproape în întregime controlul acestei ţări este o realitate de care trebuie să se ţină cont pentru a nu se ajunge la o prăbuşire a statului afgan, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel