Data publicării:

Al doilea val de Ebola se răspândeşte în regiunea Beni din Republica Democratică Congo

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un al doilea val de infecţie cu virusul Ebola se răspândeşte în regiunea Beni din nord-estul Republicii Democratice Congo, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de DPA.

Peste o jumătate dintre noile cazuri din ultimele săptămâni au fost consemnate în regiunea Beni, în care a fost înregistrată anul trecut o rată ridicată a infecţiilor cu virusul Ebola, timp de mai multe săptămâni, a indicat OMS.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Republica Democratică Congo, în jur de 2.600 de cazuri au fost înregistrate începând de la data de 23 iulie. Cel puţin 1.765 de pacienţi au decedat.

OMS suspectează, însă, că un sfert dintre toate infecţiile ar putea trece nedetectate deoarece oamenii mor, iar rudele lor nu ştiu că aceştia erau bolnavi de Ebola.

La începutul lunii iulie, OMS a declarat cea mai recentă epidemie de Ebola din Republica Democratică Congo drept o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, după ce epidemia de febră hemoragică s-a răspândit în Goma, un important centru urban aflat la graniţa cu Rwanda.

Eforturile de combatere a răspândirii virusului sunt dificile din cauza numeroaselor grupuri rebele care operează în estul ţării.

Decizia OMS din iulie a fost luată la recomandarea unui grup de experţi care s-a reunit la Geneva şi ar putea debloca mai multe fonduri şi resurse suplimentare pentru combaterea epidemiei.

Ebola, care se răspândeşte prin contact direct cu sânge, vomă sau alte fluide corporale, este o boală extrem de contagioasă care se manifestă prin febră şi poate duce deseori la hemoragii interne extinse şi la deces.

Ministrul Sănătăţii din Republica Democrată Congo, Oly Ilunga, şi-a înaintat luni demisia în semn de protest faţă de "presiunile" exercitate faţă de introducerea unui al doilea vaccin împotriva Ebola "de către actori care şi-au demonstrat lipsa de etică". În scrisoarea în care îşi prezintă demisia Ilunga a deplâns "amestecul în managementul răspunsului" la criză şi a criticat presiunile din exterior exercitate pentru folosirea unui al doilea vaccin împotriva Ebola produs de compania Johnson & Johnson, în pofida obiecţiilor sale. Ilunga susţine că eficienţa vaccinului produs de Johnson & Johnson nu a fost demonstrată. La rândul său, compania producătoare susţine că noul vaccin, care a trecut prin prima fază a testelor, este sigur. Vaccinul anti-Ebola folosit în prezent este produs de Merck şi a fost administrat, până în prezent, unui număr de aproximativ 170.000 de oameni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel